Rețelele sociale fac presiuni asupra vedetelor să renunțe la zborurile cu avioane private. Cine e cel mai poluant VIP

Rețelele sociale fac presiuni asupra vedetelor să renunțe la zborurile cu avioane private. Cine e cel mai poluant VIP
Shutterstock

Utilizatorii reţelelor de socializare le presează pe vedete să renunţe la zborurile cu avioanele lor private, context în care staruri precum Kylie Jenner a fost numită ”criminală climatică”.  

Zborurile vedetelor sunt atent monitorizate de utilizatori ai reţelelor de socializare: de la cântăreaţa Taylor Swift la miliardarul Bernard Arnault, presiunea se amplifică la adresa celebrităţilor, personalităţilor politice şi patronilor marilor companii pentru a-i convinge să îşi limiteze numărul deplasărilor la bordul unor avioane private care au o amprentă de carbon ridicată, informează AFP.

După ce a publicat la jumătatea lunii iulie pe Instagram o fotografie a avionului ei privat şi a celui deţinut de partenerul său de viaţă, vedeta de reality-show Kylie Jenner a fost calificată drept "o criminală climatică" de către unii dintre internauţi.

Citește și
ministru india
VIDEO Un ministru din India s-a îmbolnăvit după ce a băut apă dintr-un râu „sfânt”, dar poluat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Poluator şi criminal", a scris pe Twitter un alt internaut, referindu-se la celebrul regizor Steven Spielberg, acuzat că a efectuat un zbor privat cu o durată de 28 de minute.

Taylor Swift a zburat de 170 de ori anul acesta cu avionul

Numeroase meme-uri, fotografii şi videoclipuri umoristice au circulat în spaţiul online pentru a o ironiza pe cântăreaţa Taylor Swift după publicarea vinerea trecută a unei analize a agenţiei de marketing Yard, potrivit căreia vedeta pop americană este "cea mai poluantă vedetă a anului", întrucât a participat la 170 de zboruri cu avionul de la începutul acestui an.

Agenţia Yard s-a bazat pe datele oferite de contul de Twitter "Celebrity Jets", care monitorizează zborurile cu avionul ale celebrităţilor graţie unor date publice online.

Creatorul acelui cont de Twitter este un student de 19 ani, Jack Sweeney. El a început în iunie 2020 acest demers, urmărind zborurile private ale miliardarului Elon Musk, şi dispune în prezent de 30 de conturi care monitorizează vedete din sport, CEO-ul Meta - Mark Zuckerberg - şi o serie de oligarhi ruşi.

El i-a inspirat şi pe alţi internauţi, precum Sebastien, un inginer în aeronautică în vârstă de 35 de ani, care a creat în aprilie 2021 contul denumit "I Fly Bernard", ce urmăreşte traseul avioanelor private ale miliardarilor francezi cu scopul de a le pune apoi întrebări despre amprentele lor de carbon.

Un avion privat este și de 14 ori mai poluant decât un zbor clasic

"Ceea ce încerc eu să denunţ este folosirea avioanelor private ca nişte taxiuri", a explicat inginerul francez, menţionând numeroasele zboruri interne şi europene realizate de astfel de avioane.

Un zbor privat este de 5-14 ori mai poluant decât un zbor clasic.

"În Europa, trei sferturi din aceste călătorii aeriene ar putea fi făcute cu trenul", a denunţat William Todts, directorul executiv de la Transport & Environment, o platformă ce grupează ONG-urile europene din acest sector.

Sectorul aerian este responsabil pentru 2%-3% din emisiile mondiale de CO2, însă, potrivit unui raport publicat de Transport & Environment publicat în luna mai, zborurile private au o amprentă de carbon per pasager de 5-14 ori mai mare decât zborurile comerciale şi de 50 de ori mai mare decât călătoriile cu trenul.

Aviaţia privată se află de altfel în plin avânt de la declanşarea pandemiei de coronavirus, clienţii săi dorind să evite situaţiile neplăcute provocate de suspendarea curselor clasice şi riscurile provocate de COVID-19.

Anumite staruri au reacţionat în urma presiunilor de pe reţelele de socializare: săptămâna trecută, un agent de presă al cântăreţei Taylor Swift a declarat că artista "îşi împrumută cu regularitate avionul privat altor persoane". "Să îi atribuiţi majoritatea acestor călătorii este total incorect", a adăugat el.

Cum se scuză vedetele criticate

Rapperul canadian Drake, criticat pentru un zbor de 14 minute între Toronto şi Hamilton, a declarat pe Instagram că avionul a fost deplasat pentru a fi mutat într-un alt hangar şi a precizat că "nimeni nu era la bordul său".

"E chiar mai rău dacă a zburat fără niciun pasager", a reacţionat imediat Beatrice Jarrige, şefă de proiect în cadrul asociaţiei Shift Project.

În Franţa, un purtător de cuvânt al grupului Bouygues a dat asigurări spunând că avionul monitorizat de "I Fly Bernard", prezentat ca fiind cel al lui Martin Bouygues, aparţine de fapt acestui grup şi "este utilizat de mai mulţi colaboratori". El a precizat că emisiile de CO2 ale avionului sunt compensate prin proiecte de reîmpăduriri, o soluţie criticată însă în anumite cercuri, întrucât nu ar reduce emisiile de CO2 într-o manieră substanţială.

Miliardarii francezi Bernard Arnauld, Jean-Charles Decaux (foto) şi Vincent Bolloré, ale căror zboruri private sunt de asemenea urmărite de acel cont de Twitter, nu au dorit să facă declaraţii pe această temă.

Se cere măcar înlocuirea kerosenului cu biocarburanți

Beatrice Jarrige speră că aceste iniţiative de pe reţelele de socializare se vor transforma într-o acţiune politică. "Nu este vorba despre a interzice total zborurile private, ci despre faptul că oamenii cei mai bogaţi din lume trebuie să facă un efort de sobrietate", a declarat ea, pledând totodată pentru mai multe investiţii în sectorul feroviar.

William Todts consideră că proprietarii de avioane private ar trebui, cel puţin, să ceară ca aceste aparate de zbor să funcţioneze cu biocarburanţi în loc de kerosen, căci un astfel de gest le-ar determina pe companiile din domeniul aeronauticii să dezvolte astfel de tehnologii.

În septembrie 2021, sectorul aviaţiei de business a estimat că aceşti carburanţi durabili reprezintă "cheia" pentru atingerea obiectivului de neutralitate a carbonului, fixat pentru anul 2050.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Care sunt cele mai poluate drumuri din România. Nivelul noxelor, extrem de ridicat pe Centura Bucureștiului
Care sunt cele mai poluate drumuri din România. Nivelul noxelor, extrem de ridicat pe Centura Bucureștiului

Șoseaua ocolitoare a Bucureștiului, Drumul Național 1 și Drumul Național 7, spre Sibiu, sunt șoselele unde românii consumă cel mai mult carburant. Informația apare pe o hartă a Centrului de Studii Tehnice Rutiere cu cele mai poluate rute din România.

VIDEO Un ministru din India s-a îmbolnăvit după ce a băut apă dintr-un râu „sfânt”, dar poluat
VIDEO Un ministru din India s-a îmbolnăvit după ce a băut apă dintr-un râu „sfânt”, dar poluat

Un ministru din India care a băut un pahar de apă dintr-un râu „sfânt” pentru a demonstra localnicilor că totul este în regulă a fost transportat la spital după ce s-a îmbolnăvit.

Doi orădeni curăță singuri râul Crișul Repede și lacurile din jur: Am găsit cărucior de la un magazin, jante de mașină, cadre
Doi orădeni curăță singuri râul Crișul Repede și lacurile din jur: Am găsit cărucior de la un magazin, jante de mașină, cadre

Doi orădeni ar putea primi, pe bună dreptate, titlul de Sanitarii apelor. Pasionați de scufundări, cei doi au început să realizeze acțiuni de ecologizare a Crișului Repede sau a lacurilor din împrejurimi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.