Văduva lui Sean Connery riscă închisoarea și 23,4 mil. € amendă. Ce acuzații i se aduc

×
Codul embed a fost copiat

Văduva lui Sean Connery, Micheline Roquebrune, riscă închisoarea și o amendă de 23,4 milioane de euro pentru o presupusă fraudă fiscală din Spania.

Soția regretatului actor, Micheline Roquebrune, neagă însă orice implicare într-o presupusă fraudă cu privire la vânzarea casei din Marbella, Spania, care a aparținut familiei.

Sean Connery a murit pe 31 octombrie, și în ciuda decesului recent al acestuia, văduva lui va fi citată oficial cu privire la aceste acuzații, relatează The Sun.

Autoritățile judiciare spaniole vor să o cheme în judecată pe soția actorului, dar pentru asta trebuia mai întâi să o notifice. Acestea vorbesc despre „o lipsă de cooperare” a autorităților din Bahamas, unde a decedat marele actor, soția lui aflându-se în prezent acolo.

„Cereri oficiale au fost trimise de două ori în Bahamas pentru a o anunța pe Micheline despre acuzația de urmărire penală și procesul împotriva ei, dar oficialii spanioli nu au primit încă un răspuns” a declarat o sursă pentru The Sun.

Citește și
Sean Connery
Omagii după moartea lui Sean Connery. Cum și-a început cariera celebrul actor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Casa care face obiectul acestor acuzații a fost vândută în 1999, și a fost demolată pentru a face loc unui complex cu 70 de apartamente, în ciuda regulilor care spuneau că doar cinci asemenea imobile ar putea fi construite. Sean Connery i-ar fi spus soției sale, în 2004, că nu va fi judecat cu privire la acest litigiu, relatează sursa citată.

Avocații actorului, primarul din Marbella și șase consilieri au fost trimiși la închisoare pentru înșelăciune.

Un judecător a decis că Micheline, născută în Franța, ar trebui să fie judecată în acest dosar.

Văduva lui Sean Connery a calificat acuzațiile drept „prostii”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sean Connery suferea de demenţă, a dezvăluit soţia actorului
Sean Connery suferea de demenţă, a dezvăluit soţia actorului

Actorul scoţian Sean Connery, decedat la vârsta de 90 de ani, suferea de demenţă şi s-a stins ''paşnic'', potrivit soţiei artistului, citată duminică de tabloidul The Mail, informează AFP.

Omagii după moartea lui Sean Connery. Cum și-a început cariera celebrul actor
Omagii după moartea lui Sean Connery. Cum și-a început cariera celebrul actor

Cetatea filmului e în doliu, după decesul actorului Sean Connery, mort în Bahamas, la vârsta de 90 de ani. Actori din toate generațiile, între care Hugh Jackman, Roger Moore, Daniel Craig sau Robert de Niro, i-au adus un omagiu.

Val de tristețe la Hollywood, după decesul lui Sean Connery.
Val de tristețe la Hollywood, după decesul lui Sean Connery. "A revoluționat lumea"

Numeroase personalităţi de la Hollywood - actori, regizori, producători şi muzicieni - i-au adus omagii lui Sean Connery, care a murit la vârsta de 90 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în somn, potrivit unui anunţ făcut sâmbătă de familie.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.