Caz șocant în Botoșani. Un bebeluș ar fi murit pentru că ar fi fost legănat prea tare

×
Codul embed a fost copiat

Durere fără margini pentru o tânără mamă din Botoșani, care și-a pierdut fetița de numai șase luni. Micuța s-ar fi stins după ce ar fi fost legănată violent, arată primele date.

Iar anchetatorii vorbesc despre sindromul copilului zgâlțâit, care provoacă leziuni la nivelul creierului.

Cea care i-a dat viață bebelușului ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă.

Mama copilei, în vârstă de 24 de ani, le-a povestit polițiștilor că, de câteva zile, micuța era slăbită și respiră cu greu. În momentul în care femeia și-a găsit bebelușul fără suflare, a sunat la 112. Însă echipajul medical ajuns la fața locului s-a văzut nevoit să constate decesul.

Nicoleta Arpinte, procuror al Parchetulului Dorohoi: "Dosarul a ajuns inițial la Parchetul Botoșani pentru lovituri cauzatoare de moarte, dar la necropsie nu s-au pus în evidență leziuni externe. Avem concluzii provizorii. Medicul legist a constatat că moartea a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii subdurale, cauzată cel mai probabil de zgâlțâirea copilului. Este vorba de așa-zisul sindrom al copilului zgâlțâit.”

Citește și
bebelus
O femeie și-a abandonat bebelușul în vârstă de 5 zile într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea. Ce au descoperit autoritățile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acest sindrom apare la copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 luni, dar este întâlnit și la 5-6 ani, spun specialiștii.

Cătălin Mihailiuc, medic Spitalul de Pediatrie Botoșani: "Problema se pune în felul următor: depinde de timp și intensitate. Majoritatea părinților spun că îl legăn un pic și el adoarme. Asta e ok. Dacă îl iei în brațe și începi să îl zgâlțâi, nu e bine. Creierul copilului se lovește de cutia craniană în mișcarea de balans."

Anchetatorii așteaptă acum rezultatul final al necropsiei. Și nu exclud ipoteza potrivit căreia copila să fi avut o altă boală care să îi fi adus sfârșitul.

Deocamdată, cercetările pentru ucidere din culpă au fost începute in rem, dar principalii suspecți sunt mama fetiței şi iubitul femeii, în casa căruia s-a petrecut tragedia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Dialog șocant la 112. Doi părinți care au sunat la Ambulanță pentru bebelușul lor au primit reproșuri în loc de ajutor
Dialog șocant la 112. Doi părinți care au sunat la Ambulanță pentru bebelușul lor au primit reproșuri în loc de ajutor

Dialog ireal, la 112. Doi părinți care au sunat alarmați la Serviciul unic de urgență, pentru că fetița lor, de un an și nouă luni, avea probleme grave, au primit reproșuri în loc de ajutor.

O femeie și-a abandonat bebelușul în vârstă de 5 zile într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea. Ce au descoperit autoritățile
O femeie și-a abandonat bebelușul în vârstă de 5 zile într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea. Ce au descoperit autoritățile

Polițiștii din Râmnicu Vâlcea caută o femeie care și-a abandonat fetița de numai cinci zile într-o scară de bloc.

Recomandări pentru botez primite de preoți, în protoieria Curtea de Argeş, după tragedia de la Suceava
Recomandări pentru botez primite de preoți, în protoieria Curtea de Argeş, după tragedia de la Suceava

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului ia măsuri, în contextul tragediei de la Suceava, unde un bebeluș a murit după botez.

Anticorpi împotriva Covid-19, descoperiţi la un nou-născut a cărui mamă a fost vaccinată
Anticorpi împotriva Covid-19, descoperiţi la un nou-născut a cărui mamă a fost vaccinată

O echipă de cercetători americani a detectat anticorpi împotriva COVID-19 în sângele din cordonul ombilical al unui nou născut a cărui mamă a fost vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2, relatează miercuri EFE.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.