Doi copii și părinții lor au fost găsiți morți în apartamentul în care locuiau. Ce au descoperit polițiștii în casă

criminalist
Shutterstock

Patru membri ai aceleiași familii, între care doi copii, au fost găsiți morți în casa lor din Upper West Side, cel mai probabil fiind vorba despre crimă urmată de sinucidere.

Un purtătorul de cuvânt al Poliției din New York a declarat pentru People că ofițerii au fost chemați acolo luni după-amiază. Cu ajutorul pompierilor, aceștia au reușit să intre în apartamentul de la etajul patru, unde au găsit cadavrele celor patru.

Între victime se numără un bărbat de 41 de ani, o femeie de 40 de ani, care prezentau traumatisme la nivelul gâtului, dar și doi copii de 1 an, respectiv 3 ani.

Toți patru au fost declarați decedați la locul faptei, iar o investigație este în desfășurare.

Citește și
marcel serbuc
Surse: Marcel Șerbuc a recunoscut crima. Individul a spus că fata de 12 ani l-a atacat, iar el s-a apărat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul a fost găsit în dormitor, iar femeia pe hol. Cauza exactă a decesului este încă necunoscută.

O rudă a fost cea care a alertat poliția. Aceasta a găsit-o inițial pe femeie plină de sânge.

Polițiștii au descoperit în apartament trei cuțite. Nu existau semne că ușa de la intrare ar fi fost forțată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a dezvăluit un câine o crimă odioasă. Proprietarul său, un tată a trei copii, a fost găsit mort în casă
Cum a dezvăluit un câine o crimă odioasă. Proprietarul său, un tată a trei copii, a fost găsit mort în casă

Un labradoodle al unui designer a fost dus la un salon de îngrijire la câteva ore după ce a fost furat din casa în care proprietarul său a fost ucis.  

Surse: Marcel Șerbuc a recunoscut crima. Individul a spus că fata de 12 ani l-a atacat, iar el s-a apărat
Surse: Marcel Șerbuc a recunoscut crima. Individul a spus că fata de 12 ani l-a atacat, iar el s-a apărat

Marcel Șerbuc, principalul suspect în cazul crimei din Berceni în care o fată de 12 a fost găsită moartă într-o canapea, și-a recunoscut crima, au spus surse pentru ȘtirileProTV.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.