O mamă care și-a ucis nou-născutul în timp ce tatăl se juca pe Xbox a fost găsită moartă în închisoare

mama criminala
Lancashire Police

O mamă care și-a înjunghiat mortal nou-născutul cu o foarfecă și a pus trupul într-o pungă de plastic, apoi l-a aruncat în coșul de gunoi din bucătărie, a fost găsită moartă în închisoare.

Rachel Tunstill, în vârstă de 32 de ani, și-a ucis fiica, pe Mia Kelly, la scurt timp după ce a născut singură în baie, în apartamentul ei din Burnley, Lancashire. Partenerul ei se juca pe Xbox în camera de alături în timp ce femeia își omora copilul, în ianuarie 2017, conform dailymail.co.uk.

Tunstill a primit două condamnări de închisoare pe viață pentru uciderea fiicei sale.

Inițial, ea a fost găsită vinovată de crimă și a fost condamnată la cel puțin 20 de ani de închisoare în urma unui proces la Preston Crown Court, în iunie 2017. Însă condamnarea a fost anulată, după ce un judecător al curții de apel a decis că juriul din acest caz ar fi trebuit să i se dea un verdict pentru pruncucidere.

Un juriu de la Liverpool Crown Court a găsit-o vinovată pe Tunstill de crimă în urma unui nou proces și a fost condamnată la închisoare pe viață, cu mențiunea că trebuie să execute cel puțin 17 ani înainte de a se lua în considerare o eventuală eliberare.

Citește și
bebelus nou nascut avort
„A folosit foarfeca pentru a-și înjunghia copilul”. A născut, și-a ucis bebelușul, după care i-a aruncat cadavrul la coș
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficialii închisorii în care aceasta își executa pedeapsa a confirmat că Tunstill a murit. Circumstanțele în care s-a produs decesul sunt încă necunoscute.

Femeia, care era absolventă de psihologie și directorul adjunct al unui cămin pentru persoane cu probleme de sănătate mintală, suferea de autism.

Ea a susținut atunci că nu știa că sarcina este la termen și credea că a avut un avort spontan. Înainte de naștere, femeia căutase pe internet expresii precum „cum să pui capăt unei sarcini avansate”. De asemenea, a mai căutat informații despre ucigașul Micj Philpott, care și-a ucis cei șase copii prin incendierea casei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O doză de energizant a rezolvat o crimă înfiorătoare. Cum a fost ucis un tată de doi indivizi, gemeni
O doză de energizant a rezolvat o crimă înfiorătoare. Cum a fost ucis un tată de doi indivizi, gemeni

O doză de energizant a ajutat la rezolvarea misterului înfiorător al unui tată dispărut, care a fost îngropat în Highlands, după ce a fost dat jos de pe bicicletă de doi frați.

 

„A folosit foarfeca pentru a-și înjunghia copilul”. A născut, și-a ucis bebelușul, după care i-a aruncat cadavrul la coș
„A folosit foarfeca pentru a-și înjunghia copilul”. A născut, și-a ucis bebelușul, după care i-a aruncat cadavrul la coș

O mamă a fost condamnată pe viață pentru pentru că și-a ucis copilul nou-născut cu o foarfecă, după care i-a aruncat cadavrul la gunoi. Femeia a murit în închisoare.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.