Patru ani de închisoare pentru că și-a drogat colega cu somnifere turnate în cafea. Ce spera să obțină femeia

capucino
Shutterstock

O femeie care și-a drogat colega cu somnifere a fost condamnată la patru ani de închisoare, de justiția italiană. Chiar dacă a fost filmată strecurându-i pastilele pisate în cafea, ea a negat permanent fapta în fața judecătorilor.

Mariangela Cerrato, în vârstă de 53 de ani, a strecurat medicamente pisate, pe bază de benzodiazepină, în cafeaua colegei sale, în fiecare zi, timp de nouă luni. Ea aflase că în firma de asigurări în care lucra urmau să se facă disponibilizări și, ca să scape, spera ca colega ei să dea rezultate mai slabe la muncă și să fie dată afară, relatează publicația Daily Mail.

I-a pus pe furiș somniferele în capucino și probabil că nu ar fi fost descoperită dacă rivala ei de la job nu ar fi adormit la volan și a intrat cu mașina într-un pom, pe drumul spre casă.

Medicii nu au descoperit nimic, dar suspiciunile victimei, care a văzut că se simte bine acasă și nu mai are stări de somnolență, s-au confirmat după ce s-a însănătoșit. La întoarcerea la birou, colega ei s-a oferit să-i facă o cafea.

„Haide, îți voi aduce un cappuccino, ce rău îți poate face?” i-ar fi spus acuzata.

Citește și
Nota de plata
FOTO. Au explodat prețurile după pandemie. Cât a plătit un bărbat din Veneția pentru o cafea și un suc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Medicamentul induce oboseală, dureri de cap, amețeli și dureri musculare, iar eficiența clientei mele a scăzut după ce a băut acele cafele”, a declarat Cristiano Burdese, avocatul victimei, pentru ziarul La Stampa.

Atunci, femeia a acceptat cafeaua, dar a păstrat puțin în cană și a sesizat poliția. La analizele de laborator, s-a descoperit medicamentul, în concentrație destul de ridicată.

Ulterior, Mariangela Cerrato a fost filmată în timp ce turna în cafeaua colegei sale pulberea albă. Chiar și așa, la proces, ea a negat complet fapta de care a fost acuzată. A primit o condamnare la patru ani de închisoare, dar a făcut apel.

Medicamentele pe bază de benzodiazepină fac parte din categoria sedativelor, cunoscute și la noi sub denumirea de Xanax.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Șoferul unei mașini de lux a blocat o bandă în București, ca să-și cumpere o cafea
VIDEO. Șoferul unei mașini de lux a blocat o bandă în București, ca să-și cumpere o cafea

Șoferul unei mașini de lux cu numere de Vrancea a fost filmat marți, 14 iulie, după ce a blocat o bandă de circulație ca să își cumpere o cafea.

FOTO. Au explodat prețurile după pandemie. Cât a plătit un bărbat din Veneția pentru o cafea și un suc
FOTO. Au explodat prețurile după pandemie. Cât a plătit un bărbat din Veneția pentru o cafea și un suc

Un bărbat din Veneția acuză prețurile ridicate pe care le au cafenelele și restaurantele din oraș. Acesta a plătit 21 de euro pentru cappuccino și suc pentru că a primit comanda la masă și nu la bar, din cauza restricțiilor anti-COVID-19.

Caz șocant. Și-a torturat și ucis un prieten, după o ceartă. Polițiștii au găsit-o bucurându-se de cafea și țigară
Caz șocant. Și-a torturat și ucis un prieten, după o ceartă. Polițiștii au găsit-o bucurându-se de cafea și țigară

Pe internet a apărut o imagine în care o femeie din Ucraina este acoperită de sânge și se bucură de cafeaua de dimineață, fumând o țigară, după ce și-a ucis un prieten în fața fiicei sale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.