Patru oameni au murit după ce un tânăr a depășit pe linie continuă. Avea mașină cu volan pe dreapta

×
Codul embed a fost copiat

Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte patru au fost grav rănite într-un accident cumplit în judeţul Sălaj. Două maşini s-au ciocnit frontal după ce, unul dintre şoferi, un tânăr de 22 de ani, ar fi depăşit pe linie continuă.

Totul s-a petrecut la miezul nopţii, iar imediat ce tragedia a fost anunţată la 112, a fost activat planul roşu de intervenţie.

Au intervenit cei de la descarcerare, 6 echipaje SMURD şi 5 ambulante pentru a prelua numărul mare de victime. Din păcate, pentru patru dintre ele, nu s-a mai putut face nimic.

Nenorocirea s-a petrecut la miezul nopţii, pe drumul naţional între localităţile Zăuan şi Ip.

Un şofer de 22 de ani, care se afla în maşină cu alţi 4 prieteni s-ar fi aventurat într-o depăşire pe linie continuă. S-a izbit violent de o altă maşină care circulă din sens opus, regulamentar. O familie din Bihor - părintii şi fiica lor de 15 ani - se întorcea de la mare şi mai aveau câteva ore până să ajungă acasă. Din nefericire, câteva clipe de neatenţie au luat 4 vieţi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

După ce salvatorii au reuşit să scoată toate victimele din vehicule, 4 pasageri din maşina familiei care se întorcea din concediu au fost duşi direct la spital. Copila de 15 ani se află în stare cea mai gravă, alături de mama acesteia, amândouă în Terapie Intensivă, unde medicii încearcă să le salveze. Tatăl adolescentei s-a stins.

Maşina condusă de şoferul de 22 de ani, cu volan pe dreapta, a fost complet distrusă. Trei dintre tineri au murit, iar doi au fost duşi la spital în stare gravă.

Poliţiştii continuă cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.