Povestea tragică a unei femei care și-a pierdut cinci dintre membri ai familiei. Logodnicul și copiii ei au murit carbonizați

fam
GoFundMe

O mamă și-a pierdut familia într-un incendiu. Logodnicul ei, în vârstă de 28 de ani, și cei patru copii, care aveau vârste cuprinse între 1 și 5 ani, au murit carbonizați.  

Incendiul devastator care a luat viața a cinci persoane a avut loc la casa familiei din Mathias, Virginia de Vest.

Logodnicul femeii în vârstă de 28 de ani, Hunter Campbell, cei doi copii ai lor, Grayson și Bucklee, precum și cei doi copii vitregi ai săi, Abilene și Jayce, au pierit în incendiu.

Femeia a reușit să scape cu viață. Ea a ieșit pe o fereastră, dar a fost rănită, motiv pentru care a fost transportată de urgență la un centru de traume.

Pompierii nu au stabilit momentan cauza incendiului. Din cauza pagubelor mari, anchetatorii nu pot stabili cu exactitate din ce cauză a izbucnit focul.

Citește și
prințesa charlene
Cum a sărbătorit Charlene de Monaco împlinirea vârstei de 46 de ani. Prințesa a fost înconjurată de familie | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În casă nu au fost găsite detectoare de fum. Caloriferele electrice au fost însă menționate ca o posibilă cauză.

Cazul a emoționat profund comunitatea locală. Mai mulți oameni au transmis mesaje de condoleanțe pentru femeia răpusă de durere.

„Vă rugăm să vă rugați pentru întreaga noastră comunitate. Nu doar pentru familia afectată de această tragedie, ci și pentru pompieri, personalul EMS, dispeceri și pentru toți cei care trebuie să facă asta și apoi să-și continue ziua pentru a ajuta la următoarea urgență. Țineți-vă bine copiii. Nimănui nu i se promite ziua de mâine", este mesajul transmis de departamentul de pompieri voluntari Mathias-Voluntary Fire Department, conform Mirror

Candi, asistentă medicală originară din Mississippi, locuia în Virginia de Vest împreună cu familia sa. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pacienții care merg la camera de gardă fără să aibă o urgență sau bilet de trimitere pot fi puși să scoată bani din buzunar
Pacienții care merg la camera de gardă fără să aibă o urgență sau bilet de trimitere pot fi puși să scoată bani din buzunar

Dacă mergeți la camera de gardă și nu sunteți un caz de urgență ori nu aveți bilet de trimitere de la medicul de familie, doctorii vă pot pune să plătiți consultația sau investigațiile. Legea permite acest lucru.  

Cum a sărbătorit Charlene de Monaco împlinirea vârstei de 46 de ani. Prințesa a fost înconjurată de familie | FOTO
Cum a sărbătorit Charlene de Monaco împlinirea vârstei de 46 de ani. Prințesa a fost înconjurată de familie | FOTO

În ziua în care a împlinit 46 de ani, pe 25 ianuarie, prințesa Charlene de Monaco a fost înconjurată de familie.  

Medici de familie din Brașov, acuzați că ar fi încasat ilegal bani după ce consultau fictiv pacienți cu Covid
Medici de familie din Brașov, acuzați că ar fi încasat ilegal bani după ce consultau fictiv pacienți cu Covid

Procurorii din Brașov suspectează că mai mulți medici de familie au decontat servicii de monitorizare a pacienților cu COVID fără să fi prestat serviciile respective.  

Un bărbat din Galați s-a răzbunat pe rude și le-a lovit și incendiat mașinile. Momentul, surprins pe camerele de supraveghere
Un bărbat din Galați s-a răzbunat pe rude și le-a lovit și incendiat mașinile. Momentul, surprins pe camerele de supraveghere

S-a răzbunat pe întreaga familie și a incendiat mașinile tuturor. Este isprava unui bărbat din Galați, cercetat acum de polițiști.  

Ce se schimbă la eliberarea antibioticelor fără recomandare de la medic. „Vor fi date în doze mai mici”
Ce se schimbă la eliberarea antibioticelor fără recomandare de la medic. „Vor fi date în doze mai mici”

Medicul de familie Cosmina Berbecel a explicat, miercuri seară, că, dacă până acum farmaciştii mai eliberau un întreg tratament cu antibiotice, de acum înainte aceştia vor elibera doar doze mai mici, pentru cel mult 48 de ore.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.