Prima femeie transgender condamnată la moarte va fi executată în SUA. Ce a făcut acum 20 de ani

Amber McLaughlin
Associated Press

Prima femeie transgender condamnată la moarte va fi executată, marți, în Missouri, după ce și-a ucis fosta iubită în urmă cu aproape 20 de ani.  

Din 1977 și până astăzi, aproximativ 1600 de oameni au murit în SUA după ce au fost condamnați la moarte, însă acesta ar fi primul caz al unui transgender, notează Associated Press.

Amber McLaughlin, în vârstă de 49 de ani, a fost condamnată la moarte pentru că a înjunghiat-o pe fosta sa iubită până când a aceasta a murit, acum aproape 20 de ani. Soarta ei se află în mâna guvernatorului republican Mike Parson, care analizează o cerere de clemență.

Potrivit datelor oficiale ale Centrului de informare privind pedeapsa cu moartea, 1.558 de persoane au fost executate de când pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă la mijlocul anilor 1970. Toți, cu excepția a 17 dintre ei, au fost bărbați, iar centrul precizează faptul că nu sunt cunoscute cazuri anterioare în care un deținut recunoscut transsexual a fost executat.

În cererea de clemență sunt invocate problemele traumatice ale copilăriei, precum și de sănătate mintală ale lui McLaughlin, pe care juriul nu le-a auzit la judecata ei.

Citește și
trans
Apar noi detalii șocante în cazul Lisei Zaira, care a murit în timp ce făcea un live. Mărturiile apropiaților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Petiția include, de asemenea, documente care citează un diagnostic de ”disforie de gen”, o afecțiune care provoacă angoasă și alte simptome, ca urmare a unei disparități între identitatea de gen a unei persoane și sexul atribuit la naștere. Dar identitatea sexuală a lui McLaughlin „nu este principalul obiectiv” al cererii de clemență, a spus avocatul ei, Larry Komp.

În noiembrie 2003, McLaughlin avea o relație cu Beverly Guenther. Într-o noapte, vecinii lui Guenther au sunat la poliție, pentru că femeia nu mai ajunsese acasă. Ofițerii au mers la o clădire de birouri, unde au găsit un mâner de cuțit rupt lângă mașina ei și o urmă de sânge. O zi mai târziu, McLaughlin a condus poliția undeva în apropierea râului Mississippi din St. Louis, unde fusese aruncat cadavrul.

McLaughlin a fost condamnat pentru crimă de gradul I în 2006. Un judecător l-a condamnat la moarte după ce un juriu a blocat sentința. Komp a spus că Missouri și Indiana sunt singurele state care permit unui judecător, în loc să facă asta un juriu, să condamne pe cineva la moarte.

McLaughlin nu a făcut tratamente hormonale, a spus Komp.

Singura femeie executată vreodată în Missouri a fost Bonnie B. Heady, care a fost condamnată la moarte la 18 decembrie 1953 pentru răpirea și uciderea unui băiat de 6 ani. Ea a fost executată în camera de gazare împreună cu celălalt răpitor și ucigaș, Carl Austin Hall.

La nivel național, 18 persoane au fost executate în 2022, dintre care două în Missouri.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul tulburător pentru care „Monalisa”, tânărul transgender din Iași, avea o candelă pe pat, în momentul în care a murit
Motivul tulburător pentru care „Monalisa”, tânărul transgender din Iași, avea o candelă pe pat, în momentul în care a murit

Polițiștii încearcă să facă lumină în cazul tânărului de 24 de ani din Iași, transgender, care a murit în timp ce făcea un live pe o rețea socială.

Apar noi detalii șocante în cazul Lisei Zaira, care a murit în timp ce făcea un live. Mărturiile apropiaților
Apar noi detalii șocante în cazul Lisei Zaira, care a murit în timp ce făcea un live. Mărturiile apropiaților

Polițiștii încearcă să facă lumină în cazul tânărului de 24 de ani din Iași, transgender, care a murit în timp ce făcea un live pe o rețea socială.

Momentul în care „Monalisa”, din comunitatea trans, a murit în condiții dramatice în timp ce era în direct. VIDEO
Momentul în care „Monalisa”, din comunitatea trans, a murit în condiții dramatice în timp ce era în direct. VIDEO

Un incident înfiorător s-a produs la Iași, de Crăciun. La doar 24 de ani, o persoană care făcea parte din comunitatea transgender, a murit în condiții dramatice, în timp ce era în direct, pe o rețea de socializare.

Doi soți transgender au devenit părinți pentru a doua oară. „Nu am alege niciodată pentru ei să fie trans”
Doi soți transgender au devenit părinți pentru a doua oară. „Nu am alege niciodată pentru ei să fie trans”

Jake și Hannah, un cuplu transgender, au devenit părinți pentru a doua oară cu ajutorul unei mamei surogat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.