Tânăr mort în timp ce vâna mistreţi. Explicaţia bizară a prietenilor săi

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr din Onești, pornit la vânătoare ilegală de mistreți împreună cu doi prieteni, a murit joi dimineață împușcat în picior.

Polițiștii au găsit abandonate în codru trei arme, dar nu știu cine avea permis pentru ele. Duși la audieri, amicii victimei susțin că una dintre puști s-ar fi descărcat accidental și așa s-a produs nenorocirea.

Un apel la 112 joi dimineață anunța un accident de vânătoare în pădurile de lângă Onești.

Echipajul de la ambulanță a găsit un tânăr împușcat în picior.

Pentru că rana era gravă, a fost chemat personalul medical din timpul liber și pacientul a ajuns în sala de operație. După patru ore de eforturi însă, inima tânărului a încetat să mai bată.

Citește și
impuscat
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat în cap pasagerul mașinii urmărite în Constanța
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anamaria Băncescu, spitalul Onești: „În stare foarte gravă cu șoc hemoragic S-a încercat stabilizarea pacientului, dar, întrucât pierderea de sânge a fost masivă, pacientul a intrat în stop cardio-respirator.”

Cei doi prieteni care fuseseră cu victima în pădure, le-au spus polițiștilor că în timp ce se îndreptau spre casă, una dintre arme s-a descărcat acidental iar proiectilul l-a lovit pe tânăr în picior.

Glonțul a tăiat artera femurală și imediat s-a produs o sângerare masivă.

Cătălina Păduraru, IPJ Bacău: „PolițiștIi au descins o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, uz ilegal de armă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ucidere din culpă.”

Mai multe persoane sunt și acum la audieri, iar anchetatorii încearcă să afle ale cui sunt armele împrumutate vânătorilor de ocazie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român a fost împușcat mortal în Italia, în timpul unui jaf. Tatăl lui a aflat de pe Facebook
Un român a fost împușcat mortal în Italia, în timpul unui jaf. Tatăl lui a aflat de pe Facebook

Un român, membru al unei bande de hoți din Italia, a fost împușcat mortal în timp ce încerca să jefuiască o vilă din Bazzano, provincia Bologna.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat în cap pasagerul mașinii urmărite în Constanța
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat în cap pasagerul mașinii urmărite în Constanța

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat în cap pasagerul mașinii urmărite în Constanța

Bărbatul împuşcat în cap de poliţişti a murit la spital. Șoferul mașinii urmărite era băut
Bărbatul împuşcat în cap de poliţişti a murit la spital. Șoferul mașinii urmărite era băut

Bărbatul împuşcat de poliţişti miercuri dimineaţa în cadrul unei urmăriri în judeţul Constanţa a murit la spital.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat în cap pasagerul mașinii urmărite în Constanța
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat în cap pasagerul mașinii urmărite în Constanța

Incident grav în județul Constanța. Un tânăr a fost împușcat în cap de polițiști, după o cursă nebună între localitățile Lumina și Năvodari.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.