Tragedie în Timișoara. 4 copii au ars de vii într-un incendiu violent ce le-a cuprins casa

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie miercuri seară în Timișoara, unde patru copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 7 ani, au murit în incendiul care le-a cuprins locuința.

Micuții erau în grija fratelui mai mare, de doar 14 ani. Când a văzut fumul gros, băiatul a dat alarma, dar a fost prea târziu. Potrivit anchetatorilor, camera în care copiii şi-au găsit sfârşitul era încuiată.

Cinci persoane s-au intoxicat cu fum și patru dintre ele au ajuns la spital.

Cei patru copii, cu vârste cuprinse între şapte luni şi şase ani, care au sfârşit în incendiu, erau supravegheaţi aseară de fratele lor de 14 ani. La un moment dat, încăperea în care erau micuţii, aflată într-un imobil cu mai multe apartamente, a căzut pradă flăcărilor. Băiatul cel mare a dat imediat alarma.

Vecină: „Băiatul a zis că era cu copiii în casă, s-a dus până la bucătărie să ia lapte pentru cel mic, când a intrat pe hol, deja nu mai putea să intre în dormitor că era prea gros fumul."

Citește și
Incendiu la Urlati
Incendiu violent la o fabrică de saltele din Urlați. Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vecină: „A ieşit băiatul ăla mare afară, eu eram în bucătărie şi a zis doar ajutor că arde casa. Ne-am dus, am vrut să spargem geamurile să intrăm, nu am avut cum de fum."

Mamă, în vârstă de 32 de ani, şi partenerul ei au venit într-un suflet acasă şi au încercat să intre în locuinţa pentru a-şi salva copiii, dar fumul gros i-a ținut la distanţă. După cum povestesc martorii, cei doi miroseau puternic a alcool.

Vecin: „Mama a venit la vreo 15 minute. Ea a intrat, dar nu o apucat să mai intre decât 2-3 metri. Ce am înţeles că avea mama o cameră de supravegheat în cameră, de unde îi verifica de pe telefon."

Pompierii au încercat să stingă valvătaia cât mai repede. Din păcate însă, cei patru copii aflaţi în camera înghiţită de flăcări au fost găsiţi fără suflare.

Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiş: „Incendiul se manifesta într-o cameră şi pe holul imobilului. Intervenţia a fost dificilă din cauza degajării mari de fum şi a vizibilităţii reduse."

Băiatul de 14 ani, care a reuşit să se salveze, a ajuns la spital, intoxicat cu fum. La fel şi mama, dar şi partenerul acesteia. De ajutorul medicilor a avut nevoie şi un vecin care a încercat să îi scoată pe micuţi din foc.

Diana Mixich, medic Serviciul de Ambulanţă Judeţean Timiş: „Patru victime erau scoase afară, erau venite echipajele de pompieri, le-am preluat, am predat primul ajutor şi au fost transportate la spital. Sunt în afara oricarului pericol."

Vorbim despre o familie care era deja în atenţia inspectorilor de la Protecţia copilului Timiş, încă de anul trecut, pentru că părinţii erau bănuiţi că îi neglijează pe copii. Totuşi, rapoartele întocmite de asistenţii sociali indicau că "totul este în regulă" şi cei mici ar fi îngrijiţi, lucru care nu presupunea scoaterea lor din familie.

În zilele următoare, autorităţile vor decide dacă tatăl şi mama vor fi decăzuţi din drepturile părinteşti şi
dacă băiatul rămas în viaţă va fi preluat de cei de la protecția socială.

Cei trei sunt internaţi în continuare în spital, după ce s-au intoxicat cu fum. La fel şi un vecin. Medicii au transmis că starea lor este stabilizată şi că vor fi mutaţi de la terapie intesiva.

Cauza incendiului va fi stabilită în urma unei anchete.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu puternic în județul Giurgiu. Copiii au încercat să aprindă focul în sobă cu benzină
Incendiu puternic în județul Giurgiu. Copiii au încercat să aprindă focul în sobă cu benzină

O familie cu trei copii din localitatea Săbăreni, judeţul Giurgiu, a rămas fără locuinţă după ce copiii, rămaşi singuri acasă, au încercat să aprindă focul în sobă cu benzină şi au dat foc la casă.

Incendiu violent la o fabrică de saltele din Urlați. Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT
Incendiu violent la o fabrică de saltele din Urlați. Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT

Flăcări uriașe și nori negri de fum s-au putut zări la Urlați, în Prahova, unde o fabrică de saltele a fost mistuită de un incendiu de amploare.

Explozie la o uzină chimică în nord-estul Spaniei. Cel puțin un mort. VIDEO
Explozie la o uzină chimică în nord-estul Spaniei. Cel puțin un mort. VIDEO

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite într-o explozie la o uzină chimică în oraşul Tarragona din nord-estul Spaniei, provocând un incendiu imens, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.