Un bărbat care „tremura și transpira” a murit în timpul unui zbor, deasupra SUA. Autoritățile îi caută pe ceilalți călători

united airlines
Shutterstock

Un bărbat a murit la bordul unui avion, în SUA, suspect de coronavirus.

 

Acesta „tremura și transpira” și ar fi avut simptome de COVID. Autoritățile de sănătate publică încearcă acum să dea de urma celorlalți călători, pentru a-i testa.

Bărbatul a decedat luni, în timpul unui zbor United Airlines de la Orlando spre Los Angeles.

Victima a fost declarată decedată după o aterizare de urgență în New Orleans, Louisiana, potrivit cotidianului „The Sun”.

Citește și
Avion
O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Cazul a fost confirmat abia după trei luni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Medicii aflați la bord au încercat să-l resusciteze, fără succes . Ceilalți călători au povestit pe rețelele de socializare că familia bărbatului era șocată, iar medici au încercat să-l salveze inclusiv cu un defibrilator, injecții antialergice și adrenalină.

Pasagerii au reproșat companiei aeriene că i-au permis îmbarcarea, deși avea simptome specifice infecției cu coronavirus. „Oare nu i s-a luat temperatura înainte ?” se întreba o femeie, pe rețeaua de socializare.

„Pot să vă întreb cum ați lăsat aseară o persoană COVID-pozitivă în cursa mea?" a spus un alt pasager în dialog pe rețeaua de socializare cu reprezentanții companiei aeriene.

„Tremura și transpira la bordul avionului. Era clar bolnav și apoi a murit la mijlocul zborului. Am aterizat de urgență în New Orleans și nici măcar nu am schimbat avionul după aceea.
Am stat cu toții acolo, ore în șir, așteptând ca voi să curățați sângele și germenii cu șervețele umede. Așa vă descurcați voi, cu siguranța și sănătatea publică?"
a lansat acuzații serioase călătorul.

Bărbatul avea dificultăți de respirație, a povestit o altă pasageră, iar medicii i-au făcut manevre de resuscitare timp de o oră înainte de a pronunța decesul.

Reprezentanții companiei aeriene au declarat vineri că încearcă să-i localizeze pe toți cei care s-au urcat la bordul avionului. La fel și CDC, direcția de sănătate publică americană, pentru se stabili dacă vreun călător s-a infectat cu COVID.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cinci pacienți în stare gravă infectați cu COVID, transportați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară
Cinci pacienți în stare gravă infectați cu COVID, transportați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară

Cinci pacienți în stare gravă infectați cu coronavirus au fost transportați de la București la Târgu Mureș, cu avion al Forțelor Aeriene Române.

O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Cazul a fost confirmat abia după trei luni
O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Cazul a fost confirmat abia după trei luni

O tânără care a murit în timpul unui zbor din Arizona către Texas, în urmă cu trei luni, după ce a acuzat probleme respiratorii, suferea de Covid-19, au anunțat duminică oficiali americani, potrivit NBC News.

Opt turiști au fost depistați pozitiv cu Covid-19 după ce au fost cu avionul în vacanță
Opt turiști au fost depistați pozitiv cu Covid-19 după ce au fost cu avionul în vacanță

Opt turiști adolescenți au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus după ce s-au întors acasă, în Marea Britanie, după o vacanță în Creta.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.