Un tată și-a omorât fiica de două luni și a dat vina pe pisică. Bebelușul avea limba, coastele și picioarele rupte

nou-nascut, copil, bebelus
Shutterstock

Un tată care a dat vina pe propria pisică pentru uciderea fetiței sale de numai două luni este acum condamnat la 15 ani de închisoare.

 

Inițial el a dat vina pe animalul de companie, dar ulterior a recunoscut că a fost „puțin cam dur” cu fiica lui de două luni de care avea grijă.

Kristopher Henderson, în vârstă de 41 de ani, a pledat vinovat de crimă neintenționată de gradul doi în fața Tribunalului districtual din Blue Earth County, conform Daily Star.

Ca parte a unui acord de recunoaștere a vinovăției, acuzațiile de omor prin imprudență și de pedepsire rău intenționată a unui copil au fost excluse în cazul bărbatului din Minnesota, SUA.

Mama acesteia sesizase că fetița avea ochii foarte umflați și a început să se îngrijoreze. Femeia o lăsase pe cea mică cu tatăl său pentru ca ea să se ducă la serviciu. Când s-a întors, mama a decis să-și ducă de urgență copilul la spital.

Citește și
bebe turcia
Bebelușul scos de sub dărâmături după 128 de ore, în Turcia, s-a întors în braţele mamei sale după aproape 2 luni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Medicii au descoperit că bebelușul avea coastele și picioarele rupte. De asemnea, copila avea și limba ruptă și suferise o hemoragie cerebrală.

Bărbatul nu și-a asumat inițial responsabilitatea și a dat vina pe un animalul de companie. El a declarat poliției că pisica lor, care cântărea 20 de kilograme, s-ar fi așezat pe copil. Medicii au confirmat ulterior că rănile grave nu puteau fi provocate de o pisică.

Chiar dacă fetița avea șanse minime de a se recupera din cauza activității cerebrale reduse, medicii au cuplat-o la aparate. Câteva zile mai târziu însă, în data de 3 noiembrie 2021, fetița a fost declarată moartă.

Tatăl a mărturisit în cele din urmă că a fost neglijent. El spune că a legănat-o pe fetiță „cu fața în jos, în brațe” și „a lovit-o pe spate mai puternic, timp de cinci minute, în timp ce încerca să o calmeze".

Ulterior el a recunoscut că a lovit-o pe fetiță suficient de tare pentru a-i provoca fracturi ale coastelor și mebrelor. În cele din urmă, tatăl a confirmat că „s-ar putea să fi fost puțin cam dur cu copilul” atunci când i-a schimbat scutecul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum arată bărbatul cu cea mai lungă mustață din lume. Este de mărimea unui bebeluș de patru luni
Cum arată bărbatul cu cea mai lungă mustață din lume. Este de mărimea unui bebeluș de patru luni

Un bărbat a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă mustață din lume, care măsoară un metru și jumătate.

Bebelușul scos de sub dărâmături după 128 de ore, în Turcia, s-a întors în braţele mamei sale după aproape 2 luni
Bebelușul scos de sub dărâmături după 128 de ore, în Turcia, s-a întors în braţele mamei sale după aproape 2 luni

Un bebeluș de trei luni și jumătate s-a întors în braţele mamei sale la aproape 2 luni de la cutremurele care au devastat Turcia la începutul lunii februarie. Micuțul a supraviețuit 128 de ore sub dărâmături.

Un bebeluș de 10 luni a murit pe masa de operație după o greșeală făcută de chirurg. Patru medici sunt anchetați, în Italia
Un bebeluș de 10 luni a murit pe masa de operație după o greșeală făcută de chirurg. Patru medici sunt anchetați, în Italia

Patru medici sunt cercetați pentru ucidere din culpă, după ce un bebeluș de doar zece luni a murit pe masa de operație. Micuțului i-ar fi fost tăiată din greșeală aorta, principala arteră din corpul uman.

A fost găsit mort bebelușul de origine română dispărut la granița dintre Canada și SUA. Opt victime, în total | VIDEO
A fost găsit mort bebelușul de origine română dispărut la granița dintre Canada și SUA. Opt victime, în total | VIDEO

Poliţia canadiană a recuperat vineri alte două cadavre, inclusiv cel al unui bebeluş care nu fusese găsit iniţial, în apropierea frontierei cu SUA, ridicând la opt numărul victimelor din două familii - una canadiano-română, cealaltă indiană.

Cel puțin 28 de persoane, printre care și un bebeluș de șase luni, au murit într-un incendiu izbucnit la bordul unui feribot
Cel puțin 28 de persoane, printre care și un bebeluș de șase luni, au murit într-un incendiu izbucnit la bordul unui feribot

Cel puţin 28 de persoane au murit, inclusiv un bebeluş de șase luni, după ce un incendiu a izbucnit la bordul unui feribot care transporta pasageri între insule din sudul Filipinelor, a anunţat, joi, paza de coastă.

 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.