Povestea lui Alexandru Tomescu, violonistul român care aduce muzica marilor clasici în munții Bucegi
Artistul trebuie să facă legătură între cer şi pământ. Acesta e crezul violonistului Alexandru Tomescu, iar pentru a-l duce la îndeplinire şi-a făcut o adevărată misiune din a-i apropia pe români de artă, cultură, de frumos.
Cu vioara Stradivarius cântă pe munţi, cămine pentru copii, transformă în sală de spectacol biserici şi spitale.
Pe culmile abrupte ale Bucegilor, deasupra României, cântă Alexandru Tomescu.
E românul care aduce muzica marilor clasici mai aproape de sufletul oamenilor, o scoate din sala de spectacol şi într-un mod mai puţin convenţional, o coboară în parcuri, şcoli, cămine pentru copii, biserici, pe munţi şi văi, o pune în slujba unor cauze sociale, a binelui.
Alexandru Tomescu: „Gustul pentru cultură să ştiţi că nu apare peste noapte şi constanța activă pe care le-o propunem celor de aici încep să dea roade, încetul cu încetul.”
S-au strâns ani buni de când bate România în lung şi-n lat şi de fiecare dată spectacolele sale se ţin cu casa închisă. La fiecare întâlnire cu publicul aduce poveşti, traduce muzică, le deschide oamenilor apetitul pentru frumos, le stârneşte curiozitatea.
Alexandru Tomescu: „Niccolo Paganini a fost un fel de rock star, un fel de Michael Jackson…călătorea cu cea mai scumpă trăsură din vremurile sale pentru că încă nu se inventase Ferrari.”
S-a născut într-o casă de artişti. Mama sa a predat vioara aproape 50 de ani şi asistă acum, uneori, la lecţiile pe care Alexandru le ţine unor copii talentaţi. Tatăl a fost un mare pianist.
Alexandru Tomescu: „Eu i-am tras de mânecă pe părinţii mei. Vreau o vioară..vreau o vioară.”
Reporter: „Ei nu voiau?”
Alexandru Tomescu: „Nu. Erau profesori de muzică. Tocmai pentru că ştiau că nu e bine. Voiau să devin medic, avocat..a fost o replică a educatoarei când au venit la şcoală. Vai dar este un copil vioi, inteligent, se descurcă. De ce l-aţi dat la muzică... de parcă muzică ar fi pentru cei care niciuna din toate astea…”
Împlinise 6 ani când a primit prima vioară şi a început să studieze într-un ritm care a impresionat-o şi pe mama sa, care avea generaţii întregi de violonişti trecute prin mână.
Mihaela Tomescu, mama: „A învăţat de mic să îşi planifice timpul. La un interviu a fost întrebat dacă are timp să se joace. El a spus, da. Am timp, mă joc în grabă. Adică planifica, am o oră, o oră de joacă.”
Avea să afle repede de ce părinţii nu-l voiau artist. Statul comunist i-a tăiat din aripi încă de la început şi i-a respins dreptul de a pleca să cânte peste graniţă. În 1986, după îndelungi încercări a primit viza şi a plecat cu tatăl în Germania şi Austria. Au fost primele concerte.
Alexandru Tomescu: „Nişte concerte pe la nişte şcoli. Am primit onorariu un briceag elveţian. Şi la 9 ani, în România să ai aşa ceva, un briceag elveţian era stelar”.
A studiat vioara cu marii artişti ai României şi ai lumii şi în 2006, când a împlinit 30 de ani, a pornit în primele turnee în ţară.
În 2007, singura vioară Stradivarius din România, cumpărată de statul roman în 1956 pentru artistul Ion Voicu, pe care Alexandru l-a întâlnit de mai multe ori, a fost scoasă la concurs.
Câştigătorul avea dreptul să cânte pe această vioară timp de 5 ani. Alexandru a fost singurul pretendent.
Alexandru Tomescu: „Un concurs în care eşti singur e mult mai dificil. Pentru că dacă ai pierdut concursul ăla înseamnă că nu eşti bun de nimic”.
L-a câştigat şi de atunci Tomescu şi vioara Stradivarius au devenit sinonim. Au fost organizate până acum 15 turnee mari în ţară şi în străinătate plus concerte în tot felul de locuri, în sute de localităţi.
Le-a deschis românilor gustul pentru artă şi frumos şi a pus umărul la schimbarea unor mentalităţi.
Alexandru Tomescu: „Suntem un popor ocupat şi agitat. Poate dacă am fi mai melomani..dacă ai răbdare să asculţi o simfonie de Beethoven atunci poate ai şi răbdare să stai la semafor, poate ai răbdare să faci treabă aşa cum trebuie, să duci la bun sfârşit lucruri care cer răbdare, timp. România este o comunitate. Dincolo de abstracţiune, un stat, o entitate. Dacă noi am deveni o comunitate în spiritul unei comunităţi muzicale, uite domnule avem această partitură, acest plan, toţi vrem să urmărim acelaşi scop, toţi ne mişcăm în aceeaşi direcţie..dacă toţi am fi uniţi şi nu ne-am mai împărţi în moldoveni, ardeleni mitici şi am fi români pur şi simplu şi am spune că e ţara noastră... poate la tine nu mai arunci şerveţelul pe jos. Dacă am simți că lucrurile astea sunt ale noastre cred că lucrurile ar începe să funcționeze.”
Vioara Stradivarius, veche de 300 de ani, este evaluată la 10 milioane de euro şi face parte din patrimoniul naţional al României.
De fiecare dată când este scoasă din seif o gardă de corp stă tot timpul lângă ea şi Alexandru.
Dintr-o lojă mamă, îi urmăreşte fiecare mişcare.
Mihaela Tomescu, mama: „În primul rând îl văd că violonist. După aceea realizez că este şi fiul meu. Şi zic chiar aşa de frumos cânta? Aşa de departe a ajuns? Aşa reuşeşte să farmece întreaga sală. Foarte multă lume îl iubeşte pe Alexandru nu doar pentru performanţele muzicale ci pentru ceea ce reuşeşte să transmită. S-au exprimat ca în timpul concertului se simt luaţi şi duşi în altă lume. Cu alte culori.”
Reporter: „Pe dvs vă duce în alte lumi?”
Mihaela Tomescu, mama: „Da. De multe ori.”
Silvian Rusu este lutierul care are grijă ca vioara Stradivarius să îşi păstreze toate calităţile.
Silvian Rusu, lutier: „Un perfecţionist. Şi dacă nu e exact cum vrea el nu pleacă de aici. Ceea ce m-a făcut şi pe mine să avansez.”
E un om extrem de activ, aleargă toată ziua. Fiecare turneu este dedicat unei cauze pentru care strânge bani, este ambasadorul unor fundaţii care ajută copii şi oameni aflaţi în suferinţă. La Mihăileni s-a implicat în refacerea casei în care a compus George Enescu. Le deschide copiilor şi tinerilor gustul pentru muzică, îi educă pe cei talentaţi.
Bianca, elev: „Dumnealui nu face muzica. Este muzica în sine. Este cel mai magic profesor pentru că fiecare măsură pt dumnealui este o poveste.”
Ştefania, elev: „Foarte atent la detalii. Îi place foarte mult perfecţiunea, că totul să fie la un nivel cât mai înalt violonistic vorbind.”
A câştigat sute de premii şi o vreme a cântat şi trăit în Coreea de sud unde a învăţat limba coreeană.
Reporter: „Puteai să rămâi afară. Puteai?”
Alexandru Tomescu: „Haha, da, asta e marea noastră scăpare. Am rămas afară şi am rezolvat tot. Când pleci în străinătate pleci şi cu problemele tale. Tot romanul îşi pune întrebarea asta. Plec azi, plec mâine..eu am simţit întotdeauna că locul meu este aici. Tocmai din cauză că e dificil. Mie îmi plac lucrurile dificile, provocările. Dacă e prea simplu unde mai e rezultatul, unde e mai e efortul. România merită să fie tratată bine. Adică România va deveni ceea ce vrem noi să fie. Dacă o tratăm ca pe o ladă de gunoi e ladă de gunoi. Dacă o tratăm ca pe Elveţia se transformă în Elveţia, ba chiar şi mai mult decât atâta. Totul depinde de noi. Ce facem noi din ea.”
Pe crestele Bucegilor, Alexandru Tomescu salvează o mică bucată de Românie. În cabana Caraiman şi a petrecut multe veri în tinereţe. E locul pe care turiştii îl întâlnesc după ore bune de traseu când urca Bucegii. Ani la rând cabană a aparţinut unui englez şi a fost închisă publicului. Acum, Alexandru a cumpărat-o, o repară şi i-a deschis uşile pentru drumeţi.
Alexandru Tomescu: „Cum să spui nu la aşa ceva. Cum să zici mai degrabă îmi trebuie un apartament în Bucureşti. Nu mi-aş fi iertat o niciodată. Nu, aici e casa mea. Aici vreau să trăiesc. Te uiţi pe geam şi vezi munţii, caprele norii…”
Ioana, sora lui Alexandru îl însoţeşte la concerte şi îl ajută mai nou povestea de pe Caraiman.
Ioana Tomescu: „Nu suntem pe profit..e pur şi simpu pentru Alex. Este dragoste de natura, de oameni şi cam atât. Nu cred că s-a gândit să devină milionar cu această cabană.”
Pe fiica sa Katerina, o aduce des aici. Umblă pe munţi şi meşteresc prin cabană. Turiştii se bucura că au unde să se adăpostească.
Turist: „Prima oară când am venit mă aşteptam să văd pe altcineva care ne serveşte şi era Alex, care ne-a făcut repede un platoaș şi a mers cu noi până la 4 dimeața până la cruce, ne a cărat un rucsac de 60 de kg cu echipamant. Ne-a făcut cafea, ceai..spectacol…”
Alexandru găteşte pentru ei, repara instalaţiile interioare şi în curând va repara acoperişul. Deocamdată încearcă să-l proteje ca să nu-l ia vântul.
În vara, în acest loc a ţinut un concert cu vioară Stradivarius. Dar cei care urcă pe munte îl pot auzi şi în restul anului.
Turist: „E minunat neaşteptat. Un premiu pentru traseul nostru de astăzi.”
Turist: „O supriza extraordinară.”
Turist: „Suntem foarte norocoşi.”
Turist: „Extraordinar, a fost neaşteptat. Nu am ascultat niciodată în asemena peisaj. extraordinar.”
Turist: „Bach, Porumbescu şi Enescu la cabana Caraiman e incredibil. Fantastic. Nu ne-am aşteptat la o zi superbă.”
Porneşte de multe ori în urma turiştilor şi strage gunoaiele de pe munte, iar seara târziu se retrage în camera din care se vedea întreaga vale şi repetă pentru viitoarele concerte.
Câteva zile mai târziu sala îl intamplina plină ochi. Mai primeşte un premiu.
De 15 ani, cu vioară Stravarius, şi de-o viaţă cu alte viori, Alexandru Tomescu îi încântă pe cei care vin să-l asculte. Ar putea să trăiască oriunde în acesta lume. A rămas aici şi încearcă din răsputeri să facă bine, să ajute, să-i apropie pe romani de frumos, să-i inspire, convins că artistul are misiunea de a face legătura între cer şi pământ.
 (5).webp)
