19 percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în falsificarea de bani. 72.000 de euro au fost plasați

BANI FALSI
StirilePROTV

Nouăsprezece percheziţii au fost făcute de poliţiştii din Neamţ pentru destructurarea unei grupări specializate în falsificare de bani, care a reuşit să plaseze, la începutul acestui an, peste 72.000 de euro în bancnote contrafăcute.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ, au pus în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Neamţ, Iaşi şi Galaţi, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracţional organizat specializat în înşelăciune, falsificare de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

“În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie-februarie 2023, a fost constituit un grup infracţional organizat, având ca scop punerea în circulaţie de bancnotă falsificată. Astfel, în perioada ianuarie-mai 2023, ar fi fost puse în circulaţie aproximativ 900 de bancnote falsificate (în cupiură de 50 şi 100 de euro), activitate desfăşurată în patru judeţe. Grupul infracţional organizat ar fi indus în eroare, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, mai multe persoane vătămate, reuşind plasarea a peste 72.000 de euro, în bancnote contrafăcute. Având în vedere calitatea ridicată a bancnotelor contrafăcute, acestea au fost facil acceptate de către persoanele nefamiliarizate cu acest tip de valută”, a transmis IPJ Neamţ.

În urma unui flagrant asupra a două persoane bănuite, au fost descoperiţi şi ridicaţi 90.700 de euro falşi, din cupiura de 50, 100 şi 500 de euro, precum şi 39.900 de lei şi 5 telefoane mobile.

De asemenea, în urma percheziţiilor domiciliare la persoanele bănuite şi la sediile unor societăţi comerciale, au fost depistaţi şi ridicaţi 15.650 de euro falşi, din cupiura de 20, 50, 100 şi 200 de euro, precum şi 4.900 de lei şi 10 telefoane mobile şi diferite inscrisuri.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Opt persoane cercetate în acest caz au fost duse la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.