A fost inaugurată singura grădină senzorială dintr-o școală de stat din România. Poartă numele lui Adi Bărar

×
Codul embed a fost copiat

Începând de vineri, copiii cu nevoi speciale de la o școală din Constanța se vor bucura de o gradină senzorială pe care o au pusă la dispoziție chiar în curtea unității de învățământ.

Trupa Cargo, împreună cu autoritățile au contribuit la împlinirea acestui vis pentru cei mici. Artiștii au susținut zeci de concerte pentru a reuși să strângă fondurile necesare, iar acum proiectul a devenit realitate.

Nisip, pietriș, buturugi, scoarță de copac – toate aceste elemente din natură contribuie la dezvoltarea simțurilor. Aleea senzorială este noua atracție pentru cei 150 de copii de la aceasta scoală.

Costurile pentru un astfel de spațiu terapeutic ajung la 20.000 de euro.

Roxana Giubernea, directoare Școala "Maria Montessori": "Este un beneficiu major în recuperarea elevilor, chiar și în învățământul de masă, știm că acolo sunt integrați foarte mulți elevi cu cerințe educaționale speciale".

Citește și
adrian barar
Ce spun apropiații lui Adrian Bărar, după deces: „A fost răpus de această boală cruntă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Toate acestea nu ar fi fost posibile fară implicarea oamenilor cu suflet mare. Printre ei membrii trupei Cargo, care au susținut zeci de concerte de caritate pentru a aduna fondurile necesare. Conducerea școlii a decis ca grădina terapeutică să poarte numele lui Adi Bărar, compozitor și chitarist al formației, răpus de Covid în luna martie.

În județul Constanta, acesta este singurul spațiu amenajat special cu scop terapeutic într-o unitate de învățământ cu nevoie speciale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adi Bărar a fost condus pe ultimul drum. Mașina funerară a fost însoțită de motociclişti
Adi Bărar a fost condus pe ultimul drum. Mașina funerară a fost însoțită de motociclişti

Adi Bărar, liderul formației Cargo a fost condus ieri pe ultimul drum.

Ce spun apropiații lui Adrian Bărar, după deces: „A fost răpus de această boală cruntă”
Ce spun apropiații lui Adrian Bărar, după deces: „A fost răpus de această boală cruntă”

Liderul trupei Cargo, Adi Bărar a murit la 61 de ani, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

A murit Adi Bărar, fondator al trupei Cargo, în urma unor complicații cauzate de COVID-19
A murit Adi Bărar, fondator al trupei Cargo, în urma unor complicații cauzate de COVID-19

Chitaristul şi compozitorul Adi Bărar, fondator al trupei rock Cargo, a murit, luni, la vârsta de 61 de ani, în urma unor complicații cauzate de infectarea cu SARS-CoV-2.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.