A început culesul hameiului în Mureș. În total plantăm doar 250 de hectare, de zece ori mai puțin decât capacitatea reală

hamei
StirilePROTV

În Mureș a început culesul hameiului, cu o săptămână întârziere.

Fără această plantă nu s-ar putea produce berea cea mai populară băutură printre români.

Însă importăm multă bere, spun datele oficiale, chiar dacă suntem în top atât la consum, cât și la producție.

În toată țara mai sunt doar 250 de hectare cu plantații de hamei o suprafață de zece ori mai mică decât cea pe care o cultivam în trecut.

Pe plantațiile de lângă Sighișoara este agitație în aceste zile. A început recoltarea hameiului, care va ajunge, în final, în fabricile de bere.

Planta se dezvoltă bine în acea zonă, datorită climei. De altfel, cele mai mari plantații sunt la Sighișoara, peste 160 de hectare.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dorian Burje, șef fermă: „Am început recoltatul cam cu o săptămână întârziere, dar ne descurcăm.Nu era chiar copt hameiul. Avem 60 de hectare, 4 soiuri. Cel mai căutat este eperlele și magnum”.

Forța de muncă se găsește greu, spun cei care dețin astfel de plantații. Asta în condițiile în care întreg procesul necesită multă muncă manuală.

Pentru că în ţară plantaţiile de hamei sunt puţine, fermierii nu duc lipsă de clienţi. Până ca planta să fie transformată în bere, trebuie să treacă prin mai multe procese.

În România nu se produce suficient hamei, iar fabricile sunt nevoite să aducă din import. Suntem pe locul 20 în lume la consumul de bere, cu un total de 18 milioane de hectolitri anual.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.