A început distribuirea cardurilor sociale. În prima etapă vor fi 30.000 de beneficiari din 5 județe

×
Codul embed a fost copiat

Responsabilii au început distribuirea cardurilor sociale. Le vor primi în prima etapă 30 de mii de persoane din 5 județe. Iar în următoarele săptămâni vor fi în total peste 2 miloane și jumătate de beneficiari.

Banii - 250 de lei - vor fi virați de la jumătatea săptămânii viitoare, iar cardurile pot fi folosite în magazinele partenere doar pentru cumpărarea de alimente.

În județul Ilfov sunt 1500 de persoane care vor primi un astfel de card. O femeie trăiește dintr-un ajutor social mai mic de 200 de lei. Copiii și vecinii o ajută să supraviețuiască.

Femeie: ''Soțul mi-a murit, casa mi-a ars de 3 ori, am avut probleme. Sunt cu inima, mâinile mi se umflă, mă dor umerii”.

În gospodăria vecină sunt 15 suflete. Mirela are 3 copii mici și spune că se descurcă foarte greu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Pentru copii o să fie prioritar. Am fost o singură dată am plecat dimineață și ne-am întors seara”.

Reporter: La munte și la mare?

”Nu am fost niciodată''.

Oamenii vor primi câte 250 de lei la fiecare 2 luni până la finalul anului. Aproximativ 30 de mii de carduri sunt distribuite în prima etapă de angajații Poștei Române. Săptămâna viitoare urmează alte 300 de mii, iar în total vor fi peste 2 milioane și jumătate.

Tichetele sociale electronice nu permit retragerea de numerar de la bancomat şi pot fi folosite doar în magazine care permit plata cu cardul.

Cu banii pot fi cumpărate doar alimente, nu alcool sau tutun. Voucherele electronice sunt pentru pensionari și persoane cu dizabilități cu venituri lunare mai mici sau egale cu 1500 de lei, dar și pentru familiile monoparentale sau cele care câştigă mai puţin de şase sute de lei pe membru de familie și au în îngrijire doi copii.

Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene: ''Suntem în negocieri cu Comisia Europeanaă ca pentru acele categorii de beneficiari cu venituri sub 1000 de lei să continuie aceste măsuri sociale. Am încercat să păstrăm beneficiarii care se află în risc de sărăcie extremă''.

În total sunt peste 24 de mii de magazine alimentare în care se pot face cumpărături, iar lista lor este pe site-urilor firmelor care au emis cardurile. Autoritățile spun însă că listele vor fi distribuite și primăriilor.

Tichetele sociale electronice nu trebuie încredințate unor persoane străine, iar cei care le pun la vânzare riscă amenzi între 3 şi 5 mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.