Accident grav cu un mort pe Valea Oltului, din cauza unui şofer care băuse

ambulanta

O persoană a murit, luni dimineaţă, după ce o autoutilitară şi un autocamion s-au ciocnit pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, circulaţia fiind oprită

Şoferul vinovat de producerea accidentului de pe DN 7, în localitatea Câineni, în urma căruia o persoană a decedat şi alte două au fost rănite, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, au anunţat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Potrivit sursei citate, în urma impactului dintre autotren şi autoturism, şoferul maşinii a rămas încarcerat.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au transmis că victima încarcerată a decedat în timpul intervenţiei de descarcerare, în timp ce ceilalţi doi răniţi au refuzat să fie transportaţi la spital, fiind evaluaţi medical la faţa locului de către echipajele de pe ambulanţele trimise la locul accidentului.

Traficul rutier în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers pentru a permite poliţiştilor să facă măsurătorile în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.

Citește și
accident cluj
Accident cu 11 victime în Cluj, dintre care 9 sunt elevi. Planul Roșu, activat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şoferul unei autoutilitare a decedat, luni dimineaţa, în urma unei coliziuni frontale cu un autocamion, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, în afara localităţii Râul Vadului, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, circulaţia în zonă este întreruptă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dezastrul făcut de un şofer din Piteşti, după ce a rupt ţeava de gaze. Cât băuse înainte
Dezastrul făcut de un şofer din Piteşti, după ce a rupt ţeava de gaze. Cât băuse înainte

Aburii alcoolului i-au întunecat privirea unui bărbat de 37 de ani din Piteşti. Sâmbătă seara, omul s-a urcat băut în maşină şi, pe un bulevard din oraş, a pierdut controlul volanului.

Accident cu 11 victime în Cluj, dintre care 9 sunt elevi. Planul Roșu, activat
Accident cu 11 victime în Cluj, dintre care 9 sunt elevi. Planul Roșu, activat

Unsprezece persoane au fost rănite, sâmbătă, două fiind inconştiente, după ce un microbuz de transport persoane s-a răsturnat pe raza localităţii Căpuşu Mare, judeţul Cluj, autorităţile declanşând Planul Roşu de Intervenţie.

Dezastru pe DN 72 provocat de un șofer care a ațipit la volan. 6 persoane, la spital
Dezastru pe DN 72 provocat de un șofer care a ațipit la volan. 6 persoane, la spital

Şase persoane, printre care două fetiţe de 3, respectiv 10 ani, au ajuns la spital, după ce maşinile în care se aflau s-au izbit frontal. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.