Accident în Slatina, provocat de un șofer de 22 de ani. Trei copii și doi adulți au ajuns de urgență la spital

×
Codul embed a fost copiat

Trei copii și părinții lor au ajuns la Spitalul de Urgență, în Slatina, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un șofer de 22 de ani.  

Accidentul a avut loc la intrarea în orașul Balș din județul Olt. Din primele date, tânărul ar fi intrat pe contrasens și a acroșat mașina familiei.

Toți cei cinci membri au scăpat din fericire cu răni care nu le pun viața în pericol.

Etilotestul a arătat că șoferul de 22 de ani nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiștii vor colecta probe în spital și de la celălalt șofer, un bărbat de 43 de ani, din București.

Citește și
accident Valcea
Accident rutier grav în Vâlcea, pe DN67, cu două autoturisme. Un bărbat a murit, 3 victime au fost descarcerate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cauzele accidentului. Circulația a fost blocată mai bine de două ore în zonă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autocar cu 48 de pasageri, implicat într-un accident cu un autoturism, în Brașov
Autocar cu 48 de pasageri, implicat într-un accident cu un autoturism, în Brașov

Un autocar în care se aflau 48 de persoane şi un autoturism au fost implicate într-un accident, sâmbătă după-amiază, în judeţul Braşov, pe drumul naţional 1A.

 

Accident rutier grav în Vâlcea, pe DN67, cu două autoturisme. Un bărbat a murit, 3 victime au fost descarcerate
Accident rutier grav în Vâlcea, pe DN67, cu două autoturisme. Un bărbat a murit, 3 victime au fost descarcerate

Paramedicii SMURD și membrii echipelor de descarcerare din cadrul ISU Vâlcea au intervenit de urgență în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru salvarea mai multor persoane, în urma producerii unui accident rutier.  

Fostul călugăr Cristi Călin, implicat într-un accident de circulație. Acesta susține că ar fi fost șicanat în trafic
Fostul călugăr Cristi Călin, implicat într-un accident de circulație. Acesta susține că ar fi fost șicanat în trafic

Fostul călugăr care a declanșat prin declarațiile sale un scandal sexual în care au fost pomenite numele unor înalți prelați a fost implicat într-un accident rutier, în Capitală.

Patru tineri au murit într-un accident înfiorător. Ar fi furat o mașină pentru a participa la o provocare de pe TikTok
Patru tineri au murit într-un accident înfiorător. Ar fi furat o mașină pentru a participa la o provocare de pe TikTok

Patru tineri au murit într-un accident de mașină, pe care ar fi furat-o pentru a participa la o provocare de pe TikTok.

Medicul Călin Doboş, „chirurgul vedetelor”, a murit într-un accident cu motocicleta, în București
Medicul Călin Doboş, „chirurgul vedetelor”, a murit într-un accident cu motocicleta, în București

Medicul Călin Doboş, aşa-zisul „chirurg al vedetelor”, a murit miercuri, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Grozăvești din Capitală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.