Accident mortal în Sibiu. O familie a murit după ce mașina lor a intrat într-un TIR | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un accident grav a avut loc, luni, pe DN7, Valea Oltului, la limita cu județul Vâlcea. Trei persoane au murit, iar traficul este blocat total.

UPDATE 11:56: Polițiștii iau în calcul posibilitatea ca mașina să fi făcut o depășire imprudentă și așa să fi ajuns pe contrasens, în fața TIR-ului. Carosabilul era parțial umed în acel moment.

Mama statea pe bancheta din spate împreună cu băiețelul.

UPDATE: Traficul a fost reluat.

Citește și
Accident Turcia
Accident șocant pe o autostradă din Turcia. Sunt cel puţin 16 morţi şi 21 de răniţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"DN 7, trafic alternativ, pe o bandă", a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Din primele cercetări efectuate reiese că șoferul unui autoturism ce conducea spre Vâlcea a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR ce conducea spre Sibiu.

La sosirea echipajelor de ambulanță, toți pasagerii din mașină erau decedați: doi adulți (un bărbat de 34 de ani și soția sa de 31 de ani) și un copil de un an și trei luni.

"SAJ Sibiu a trimis de urgenţă un echipaj de tip B pe DN7 la limita de judeţ cu Vâlcea, la un accident rutier. Un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR. La intervenţie se deplasează şi forţe ISU. La sosirea echipajelor la fata locului, din păcate toţi pasagerii erau decedaţi, doi adulţi şi un copil, ei prezentând leziuni incompatibile cu viaţa", a precizat Ambulanţa Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident pe șoseaua București-Ploiești. Doi motocicliști au ajuns la spital după ce s-au lovit unul de altul
Accident pe șoseaua București-Ploiești. Doi motocicliști au ajuns la spital după ce s-au lovit unul de altul

Doi motocicliști au ajuns la spital după ce s-au lovit unul de altul și au căzut în timp ce mergeau pe Șoseaua București-Ploiești.

Accident șocant pe o autostradă din Turcia. Sunt cel puţin 16 morţi şi 21 de răniţi
Accident șocant pe o autostradă din Turcia. Sunt cel puţin 16 morţi şi 21 de răniţi

Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 21 au fost rănite, sâmbătă, pe o autostradă, în sud-estul Turciei, într-un accident între o ambulanţă şi un autocar, anunţă guvernatorul provinciei Gaziantep, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.