Accident mortal la Vaslui. O femeie a fost ucisă pe o trecere de pietoni

politie
Shutterstock

O femeie a fost accidentată mortal, marţi dimineaţă, pe o trecere de pietoni din Zona Gării a municipiului Vaslui, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

„Din primele cercetări efectuate se pare că un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 49 de ani, din Vaslui, care se deplasa pe strada Republicii, din direcţia Sens Giratoriu spre Gară, a surprins şi acroşat o persoană de sex feminin, în vârstă de 61 de ani, din Vaslui, care era angajată în traversarea străzii, pe o trecere de pietoni.

Victima a fost resuscitată la faţa locului, însă a decedat. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, femeia a fost găsită în stop cardio-respirator.

Citește și
pacient satu mare
A murit pentru că spitalul nu avea doctori să îl trateze. Povestea tragică a pacientului din Satu Mare refuzat de trei centre
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Echipajul ambulanţei SMURD de terapie intensivă mobilă a fost solicitat să intervină în municipiul Vaslui pentru a asigura intervenţia de specialitate victimei unui accident rutier produs în municipiul Vaslui. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsită o femeie lovită în zona trecerii de pietoni, victima fiind politraumatizată şi aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajul ambulanţei SMURD a executat în întregime protocolul de resuscitare, însă victima nu a răspuns pozitiv, medicul de ambulanţă fiind nevoit să declare decesul acesteia", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident îngrozitor în Pitești. Un bărbat din Bangladesh a fost spulberat de tren
Accident îngrozitor în Pitești. Un bărbat din Bangladesh a fost spulberat de tren

Un bărbat din Bangladesh a fost lovit de un tren de călători, luni seară, în municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

A murit pentru că spitalul nu avea doctori să îl trateze. Povestea tragică a pacientului din Satu Mare refuzat de trei centre
A murit pentru că spitalul nu avea doctori să îl trateze. Povestea tragică a pacientului din Satu Mare refuzat de trei centre

Un bărbat de 52 de ani, victima unui accident de circulație, a murit în spitalul din Satu Mare pentru că unitatea medicală nu avea doctori specializați să îl trateze, iar trei spitale unde s-ar fi încercat trimiterea lui i-au refuzat transferul.  

Accident spectaculos în Bistrița-Năsăud. Un autoturism a derapat și a rămas proptit de o altă maşină parcată | FOTO
Accident spectaculos în Bistrița-Năsăud. Un autoturism a derapat și a rămas proptit de o altă maşină parcată | FOTO

Un accident spectaculos a avut loc, luni după-amiază, pe un drum din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.