Accidentele se țin lanț. Patru adulți și doi copii au fost răniți după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp

ISU Cluj acc
ISU Cluj

Şase persoane, între care doi copii, au fost transportate la spital, marţi seară, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp.

 

Accidentul s-a produs, marţi seară, în localitatea Băişoara, judeţul Cluj.

„În primă instanţă, echipajele de la Garda de Intervenţie Băişoara au asigurat intervenţia, acestea găsind un autoturism intrat în stâlp. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă şase persoane au necesitat îngrijiri medicale. Mai exact, a fost vorba despre doi minori, două femei şi doi bărbaţi. Cu toţii au fost transportaţi la spital, fiind conştienţi şi cooperanţi”, a transmis ISU Cluj.

La misiune au participat o autospecială cu modul de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic.

Tot marți, o fetiță de șase ani și o femeie au fost rănite într-un accident rutier, în Sibiu, iar în București patru persoane au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit cu o ambulanță aflată în misiune.

Citește și
accident gorj
Accident mortal în Gorj. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a derapat și s-a răsturnat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Gorj, o femeie a murit după ce mașina în care se afla a derapat și s-a răsturnat, în timp ce în Constanța a mai avut loc un accident rutier soldat cu patru victime transportate la spital.

Tot marți, în Bulgaria a avut loc un accident grav între un autocar și un camion.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fetiță de șase ani și o femeie au fost rănite într-un accident rutier, în Sibiu. Cele două au fost transportate la spital
O fetiță de șase ani și o femeie au fost rănite într-un accident rutier, în Sibiu. Cele două au fost transportate la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, marți, pe DN 14A, în Sibiu.

Accident mortal în Gorj. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a derapat și s-a răsturnat
Accident mortal în Gorj. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a derapat și s-a răsturnat

O femeie a murit şi două persoane au fost rănite într-un accident produs marţi după amiază, în judeţul Gorj, unde un autoturism s-a răsturnat şi a rămas pe plafon.

Accident cu patru victime pe o șosea din Constanța. Mobilizare de forțe la fața locului
Accident cu patru victime pe o șosea din Constanța. Mobilizare de forțe la fața locului

Patru persoane au fost transportate la spital, marţi, în urma unui accident rutier petrecut în judeţul Constanţa.  

Accident grav în Bulgaria cu un autocar și un camion. MAE a anunțat că șoferii sunt români, iar pasagerii cetăţeni străini
Accident grav în Bulgaria cu un autocar și un camion. MAE a anunțat că șoferii sunt români, iar pasagerii cetăţeni străini

Un accident grav a avut loc în Bulgaria, pe drumul Ruse-Byala, după ce un autocar condus de un român, care transporta turiști, s-a ciocnit cu un camion turcesc, a informat agenția Novinite, care cita BNR (postul național de radio din Bulgaria).

Femeie spulberată de o mașină, pe trecerea de pietoni. „Am ieșit afară, i-am văzut acolo căciula și pantofii”
Femeie spulberată de o mașină, pe trecerea de pietoni. „Am ieșit afară, i-am văzut acolo căciula și pantofii”

Accident mortal pe trecerea de pietoni, într-o comună din județul Cluj. O femeie de 71 de ani a fost lovită în plin de o mașină, în timp ce se întorcea acasă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.