Adolescent bătut într-o secție de poliție din Timiș. Părinții au depus plângere la Parchet

×
Codul embed a fost copiat

Familia unui adolescent de 16 ani aduce acuzaţii grave unor poliţişti din Timiş. Aceştia susţin că fiul lor ar fi fost bătut în secţia de poliţie, după ce a fost prins conducând un tractor.

Părinţii spun că au făcut o plângere la Parchet, iar Inspectoratul de Poliţie a deschis o anchetă.

Băiatul de 16 ani a fost oprit în localitatea Făget de un echipaj de poliţie, în timp ce era la volanul unui tractor. Minorul a povestit că a fost dus la secţie, unde i s-a cerut să dea o declaraţie. Apoi susţine că a fost pălmuit zdravăn, apoi lovit cu un baston. I-ar fi trimis un mesaj unui verişor, care a venit să îl ia de la secţie.

Verișorul adolescentului: "Mi-a zis că i-a dat la cap, l-a strâns de gât. I-au dat peste degete. I s-au învinețit mâinile cum i-au dat cu bastonul. I-au dat cu bastonul peste spate de nu a mai avut aer să respire. Toate lucrurile astea de față cu alți polițiști."

Tatăl băiatului era la muncă, atunci când s-a întâmplat totul. Acum a obţinut un certificat medico-legal și spune că a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget.

Citește și
Ucis
Tânăr ucis în bătaie de fostul soț al iubitei sale, din gelozie. A fost lovit cu ciocanul până și-a pierdut cunoștința
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tatăl adolescentului: "Nu a avut spart timpanul, s-a constat doar lovitura, că îl doare de la lovitură. La ochi i-au făcut astăzi o trimitere. Nu trebuia să-l bată. Și acum uitați ca tremur tot. De marți seara, tot umblu pe drumuri ca să nu aibă nimic. "

Mătușa adolescentului: "Chiar dacă l-a prins pe drum și a greșit, trebuia să se poarte civilizat. Și nu știu de ce l-au dus la secție fără unul din părinți sau cineva, pentru că e minor. "

Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș: "Până în acest moment, la nivelul unităților de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, nu a fost indentificată vreo plângere, însă a fost dispuse verificări. Totodată, conducerea Inspectoralului de Poliție Județean Timiș, nu tolerează astfel de comportamente."

Adolescentul va fi consiliat psihologic, a anunţat familia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, pe primul loc în UE la numărul de persoane care nu muncesc și nici nu studiază. „Te ia lumea în bătaie de joc”
România, pe primul loc în UE la numărul de persoane care nu muncesc și nici nu studiază. „Te ia lumea în bătaie de joc”

Aflăm dintr-un studiu Eurostat că România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de persoane care nu muncesc și nici nu studiază.

Tânăr ucis în bătaie de fostul soț al iubitei sale, din gelozie. A fost lovit cu ciocanul până și-a pierdut cunoștința
Tânăr ucis în bătaie de fostul soț al iubitei sale, din gelozie. A fost lovit cu ciocanul până și-a pierdut cunoștința

Un bărbat din Iași, supărat că fosta soție, care avea custodia copilului lor, și-a refăcut viața și are un nou iubit, a făcut o criză de gelozie.

Un grup de români a omorât din bătaie un italian care le ceruse să dea muzica mai încet
Un grup de români a omorât din bătaie un italian care le ceruse să dea muzica mai încet

Un italian a murit în spital în urma unei bătăi primite de la un grup de români într-un bar din Tivoli, după ce îi ceruse unuia dintre ei să dea muzica mai încet, apoi l-a lovit cu pumnul.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.