Aglomerație la vulcanizările din București. Șoferii s-au speriat de prima ninsoare

×
Codul embed a fost copiat

Speriaţi de temperaturile scăzute, şoferii care au amânat echiparea maşinilor pentru iarnă până în ultimul moment au aglomerat vulcanizările din Capitală.

Oamenii s-au aşezat la cozi şi au aşteptat cu nerăbdare să le vină rândul. Cei care nu au reuşit să îşi schimbe anvelopele până acum, riscă să fie amendaţi la prima ninsoare serioasă.

Mai multe vulcanizări din București au fost asaltate, aseară, de un număr neobișnuit de mare de șofericare și-au dus mașinile pentru a le pregăti de sezonul rece. Aceștia s-au speriat de temperaturile scăzute și de prognoza meteo, așa că au format un rând chiar pe marginea drumului.

Șofer:Având în vedere că am tracțiune spate, da m-a speriat vremea, adică am zis că în primul rând nu am de ce să îmi risc viața și să merg cu cauciucuri de vară pe intemperii și a trebuit să vin, când am văzut că ninge m-am urcat în mașină și am venit să schimb cauciucurile.”

Șofer: „Mâine s-ar putea să ningă și nu aș vrea să fiu prins în off-side că să spun așa”.

Citește și
vacanta craciun
Vacanțe de Crăciun în România, cu 1.000 de euro de persoană. Zonele cele mai populare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe unii i-a speriat mai mult gândul că ar putea primi o amendă dacă sunt prinși nepregătiți de către polițiști.

Șofer: „Am fost goniți și de domnii polițiști, dar unde să ne punem că mâine îmi da amendă dacă dă primul fulg de zăpadă, asta e așteptăm"

Șofer: „Am auzit că încep ninsorile și am zis să mă asigur pentru a nu primi vreo amendă sau ceva, să fie totul ok”.

Mai greu a fost însă pentru angajații vulcanizarilor, care au avut parte de cea mai aglomerată noapte din acest sezon.

Șoferii au scos din buzunar în jur de 70 de lei pentru patru anvelope schimbate, însă această suma este mult mică față de amenda care poate ajunge la 2900 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Când se montează cauciucurile de iarnă. Amenzile ajung până la 2.900 de lei
Când se montează cauciucurile de iarnă. Amenzile ajung până la 2.900 de lei

Cauciucuri de iarnă 2020. În mai multe zone ale țării zăpada s-a așternut pe șosele. Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii, în caz contrar puteți plăti amenzi uriașe.

Vacanțe de Crăciun în România, cu 1.000 de euro de persoană. Zonele cele mai populare
Vacanțe de Crăciun în România, cu 1.000 de euro de persoană. Zonele cele mai populare

Cu o lună înaintea sărbătorilor de iarnă, cele mai multe pensiuni şi hoteluri sunt aproape pline. În Maramureş şi Bucovina, cândva renumite pentru păstrarea tradiţiilor, sunt acum căutate hotelurile şi pensiunile de inspiraţie nordică.

Prima ninsoare din această iarnă în București. Cum va fi vremea sâmbătă și duminică
Prima ninsoare din această iarnă în București. Cum va fi vremea sâmbătă și duminică

Prima ninsoare în București. În Capitală cad, la această oră, primii fulgi de zăpadă din această iarnă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.