Al doilea suspect în cazul morții lui Alexandru, românul împușcat la Roma, a fost arestat. A dispărut imediat după crimă

×
Codul embed a fost copiat

A fost arestat al doilea suspect în cazul morții violente a lui Alexandru, românul de 14 ani împușcat într-o localitate din Italia. Individul, acuzat de omor şi deţinere ilegală de armă de foc, are 33 de ani și a stat ascuns patru zile în casa unei rude.

Individul bănuit că a apăsat pe trăgaci a fost găsit de carabinieri în casa mătuşii lui, în localitatea Treviso, în nordul Italiei. Pentru a reuși să îi dea de urmă și să îl încătușeze, a fost nevoie de o mobilizare de amploare.

Crina Suceveanu, jurnalist în Italia:A fost urmărit printr-o colaborare a jandarmilor şi a poliţiei pentru că fugise. A dispărut imediat după întâmplare. Se bănuia că ar putea părăsi Italia, de asta a fost arestat imediat”.

Potrivit autorităților, bărbatul este cercetat acum pentru omor şi deţinere ilegală de armă de foc.

Polițiștii susțin că individul, care este vărul primului suspect arestat la începutul săptămânii, l-ar fi agresat pe tatăl vitreg al lui Alexandru într-o cafenea din Roma. Câteva ore mai târziu a avut loc tragedia în urma căreia băiatul de 14 ani a murit.

Citește și
roman ucis roma
Primul suspect în cazul adolescentului român împușcat în Roma a fost arestat. Individul, tot român, s-a predat poliției
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Crina Suceveanu, jurnalist în Italia:Potrivit martorilor din bar, acest văr i-a dat un cap în gură tatălui vitreg a lui Alexandru, l-a lovit și cu picioarele. Aparțin comunității sinti, sunt stabiliți la periferia Romei cu o bogată activitate infracțională, foarte periculoși şi violenţi”.

Surse din anchetă susțin că tatăl vitreg al lui Alexandru ar fi avut un conflict cu membrii acestei comunități. Tatăl natural al băiatului care s-a stins este devastat.

Crina Suceveanu, jurnalist în Italia:Tatăl este disperat, doreşte să afle ce s-a întâmplat. Are o întrebare la care nu-şi dă pace, de ce se afla fiul lui la acea oră pe stradă, la acea oră târzie din noapte”.

Primul suspect arestat, individul de 24 de ani, este cercetat pentru complicitate la crimă. Atât el, cât și vărul lui au declarat în fața anchetatorilor că nu l-au împușcat pe băiat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jose Mourinho a fost dat afară de la AS Roma.
Jose Mourinho a fost dat afară de la AS Roma. "Îi dorim tot ce este mai bun"

AS Roma a anunţat, marţi, că antrenorul portughez Jose Mourinho a fost demis din funcție, la două zile după înfrângerea, scor 1-3, cu AC Milan, din Serie A, informează News.ro.

Primul suspect în cazul adolescentului român împușcat în Roma a fost arestat. Individul, tot român, s-a predat poliției
Primul suspect în cazul adolescentului român împușcat în Roma a fost arestat. Individul, tot român, s-a predat poliției

Apar noi detalii în cazul adolescentului român de 14 ani împușcat în parcarea unei stații de metrou de la marginea Romei. Un tânăr de 24 de ani, tot român, s-a predat poliției alături de doi avocați și a fost arestat.

De ce ar fi fost ucis Alexandru, adolescentul român împușcat dintr-o mașină, într-o parcare din Roma
De ce ar fi fost ucis Alexandru, adolescentul român împușcat dintr-o mașină, într-o parcare din Roma

Anchetatorii italieni au primele concluzii după moartea violentă a lui Alexandru, băiatul român de 14 ani împușcat în parcarea unei stații de metrou de la marginea Romei.

Italia a refuzat să participe la acţiunea militară din Yemen. A preferat să urmeze o politică de
Italia a refuzat să participe la acţiunea militară din Yemen. A preferat să urmeze o politică de "liniştire"

Italia a refuzat să participe la loviturile lansate în cursul nopţii de joi spre vineri de către Statele Unite şi Marea Britanie împotriva rebelilor houthi din Yemen, Roma a preferat să urmeze o politică de "liniştire" în Marea Roşie, relatează Reuters.

Un pui de tigru Sumatra a venit pe lume înainte de Anul Nou, la grădina zoologică din Roma
Un pui de tigru Sumatra a venit pe lume înainte de Anul Nou, la grădina zoologică din Roma

Grădina zoologică din Roma e mai bogată acum, după ce un un pui de tigru de Sumatra a venit pe lume înainte de Anul Nou.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.