Al doilea „balon spion”, observat deasupra Americii Latine, aparține Chinei. Beijing: „S-a rărăcit pe cer”

Balon

Ministerul chinez de Externe confirmă luni că un balon observat deasupra Americii Latine, desemnat de către Statele Unite drept un dispozitiv de ”supraveghere” provine din China şi precizează că este ”de natură civilă”, relatează AFP.

 

”Din cauza climei şi a limitării în privinţa manevrabilităţii, acest balon a deviat serios de la traiectoria prevăzută şi s-a rărăcit pe cer deasupra Americii Latine şi Caraibilor”, anunţă o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning.

Departamentul american al Apărării a anunţat duminică reperarea unui al doilea ”balon de supraveghere chinez” deasupra Americii Latine.

Columbia a anunţat în weekend că un balon i-a survolat teritoriul, potrivit News.ro.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”În urma unor verificări s-a dovedit că acest balin fără pilot provine din China. El este de natură civilă şi este folosit în teste de zbor”, a anunţat Mao Ning.

Ea nu precizează cărei entităţi aparţine balonul.

Forţele Aeierne columbiene au anunţat că balonul a fost descoperit vineri dimineaţa şi a fost supravegheat până când a părăsit spaţiul aerian columbian.

Autorităţile militare ale acestei ţări din America de Sud au dat asigurări că balonul nu a ”ameninţat” niciun moment securittatea şi apărarea Columbiei.

Ele nu au oferit niciun detaliu despre localizarea sau traiectoria balonului.

Armata americană a doborât sâmbătă, în largul coastelor South Carolina (sud-est), primul balon chinez - considerat de Pentagon un dispozitiv spion.

China a subliniat că este vorba despre o aeronavă civilă şi a acuzat Statele Unite de faptul că a ”reacţionat exagerat” şi a folosit forţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.