Alegeri prezidențiale 2019. Barna: Am sperat până în ultimul moment

×
Codul embed a fost copiat

Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, anunţă că, potrivit rezultatelor numărătorii paralele, nu a reuşit să obţină suficiente voturi pentru a intra în turul al doilea al competiţiei electorale.

"Vă mulţumesc tuturor celor care aţi avut încredere în mine şi în Alianţa USR PLUS la aceste alegeri. Le mulţumesc în mod special celor din diaspora pentru prezenţa istorică de astăzi. Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reuşit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi", scrie Barna pe Facebook.

El spune că va continua să lupte pentru o Românie "care se modernizează şi se curăţă de corupţie" şi că Alianţa USR PLUS va continua.

"Dincolo de voturi, această campanie a însemnat sute de mii de români cu care am vorbit, lucrurile pe care le-am învăţat de la ei, miile de kilometri pe care i-am străbătut prin toată ţara. Sunt alături de colegii mei, care au muncit enorm în această campanie şi le transmit că sunt mândru de ceea ce am reuşit să facem. Vom continua să luptăm cu toată energia noastră pentru o Românie care se modernizează şi se curăţă de corupţie. Alianţa USR PLUS va continua. Rămânem acea forţă politică în care oamenii îşi pun speranţele pentru schimbarea adevărată a României. Continuăm împreună şi nu ne vom da bătuţi", afirmă Dan Barna.

Rezultatele provizorii după numărarea voturilor exprimate în 18.498 secţii din ţară la alegerile de duminică îl situează pe Klaus Iohannis (PNL) pe primul loc, cu 36,66%, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 24,01% şi de Dan Barna (USR PLUS) - 13,74%. Totodată, potrivit AEP, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis, a obţinut, la scrutinul de duminică, 55,14% din voturi în diaspora, iar reprezentantul Alianţei USR PLUS, Dan Barna - 23,55%, după numărarea buletinelor din 192 de secţii din străinătate.

Citește și
Ultimele pregătiri pentru votul de duminică
Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Numărătoarea paralelă USR-PLUS
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Vezi aici REZULTATE ALEGERI PREZIDENTIALE 2019.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dan Barna, după exit poll: „Sunt optimist asupra rezultatului final”
Dan Barna, după exit poll: „Sunt optimist asupra rezultatului final”

Candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, deputatul Dan Barna, a declarat, duminică seara, după aflarea primelor rezultate exit poll, că este „optimist asupra rezultatului final”.

Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Numărătoarea paralelă USR-PLUS
Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Numărătoarea paralelă USR-PLUS

Numărătoarea paralelă USR - PLUS arată că Dan Barna şi Klaus Iohannis s-au calificat pe primele locuri în opţiunile de vot al românilor din Noua Zeelandă, unde votul la alegerile prezidenţiale s-a încheiat.

Alegeri prezidențiale 2019. Barna: „Un vot pentru viitor, sunt optimist de rezultat”
Alegeri prezidențiale 2019. Barna: „Un vot pentru viitor, sunt optimist de rezultat”

Liderul USR, Dan Barna, candidatul Alianţei USR-PLUS la Preşedinţie, a declarat că a votat pentru schimbare şi că este foarte optimist privind rezultatul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.