Alertă în Hunedoara, după un incendiu la etajul 2 al unui bloc. Cum au fost salvați locatarii

×
Codul embed a fost copiat

Intervenție reușită a pompierilor, spre deosebire de cea de la tragedia din Constanța, de săptămâna trecută.

Autoritățile din Hunedoara au fost luni în alertă, după un incendiu anunțat la etajul doi al unui bloc. Doi locatari au fost scoși afară cu ajutorul unei autoscări, pentru că un fum gros invadase deja holurile blocului și nu se mai putea coborî.

Patru persoane au fost evacuate în total. Cu toții se aflau la etajul trei, adică deasupra apartamentului care ardea.

Era deja riscant să coboare pe scara blocului, din cauza aerului irespirabil, așa că echipajele de pompieri trimise în zonă au hotărât să folosească o autoscară pentru scoaterea a două persoane.

Un alt localnic a reușit să iasă singur înainte de venirea pompierilor. În fața blocului așteptau două echipaje de ambulanță.

Citește și
tir marius nasta
Anchetă după alerta de incendiu de la Institutul "Marius Nasta". Care este concluzia anchetatorilor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Medicii i-au îngrijit pe patru dintre localnici, care suferiseră atacuri de panică, dar nimeni nu a ajuns la spital. Focul a fost stins în aproximativ o jumătate de oră. Nu este stabilită însă cauza incendiului.

Săptămâna trecută, o femeie a murit la Constanta, după ce locuința ei fusese cuprinsă de flacări uriașe. Pompierii nu au reușit să ajungă la timp la ea cu scara de intervenție.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bătrân din Dâmbovița a ars de viu în propria casă. ”Ardea tot satul, nu glumesc”
Un bătrân din Dâmbovița a ars de viu în propria casă. ”Ardea tot satul, nu glumesc”

Sfârșit dramatic pentru un pensionar de 85 de ani din județul Dâmbovița. Bietul om a murit ars de viu duminică noaptea după ce un incendiu violent i-a cuprins locuința.

Anchetă după alerta de incendiu de la Institutul
Anchetă după alerta de incendiu de la Institutul "Marius Nasta". Care este concluzia anchetatorilor

A fost alertă de incendiu duminică seară la Institutul Marius Nasta din Capitală după ce angajații unității sanitare au semnalat flăcări la un ventilator extern al unității mobile de ATI.

O casă din Timișoara a fost cuprinsă de flăcări. Mai multe persoane au inhalat fum
O casă din Timișoara a fost cuprinsă de flăcări. Mai multe persoane au inhalat fum

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă într-un imobil de lângă Timişoara. Autorităţile au intrat în alertă pentru că apelul de la 112 anunţase iniţial posibile persoane intoxicate.

Militarul erou care a salvat o vecină paralizată, după ce casa i-a luat foc.
Militarul erou care a salvat o vecină paralizată, după ce casa i-a luat foc. "Flacăra era până-n tavan. Am intrat pe burtă"

Un militar din Forțele Aeriene este erou pentru colegii lui și nu numai. A salvat de la moarte o vecină, parțial paralizată și supraponderală, surprinsă de un incendiu de apartament.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.