Angajat al unui loc de joacă, cercetat după ce a agresat sexual o fată de 11 ani. Victima purta ochelari VR în acel moment

Viol

Angajatul unui loc de joacă din Bucureşti este cercetat de procurori după ce a agresat sexual o fată de 11 ani, fapta având loc în timp ce victima utiliza un simulator de realitate virtuală la locul de joacă.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a bărbatului, dar instanţa a decis să fie anchetat în arest la domiciliu, scrie News.ro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a început urmărirea penală şi a reţinut un bărbat pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor.

În data de 29.04.2022, în timp ce se afla în timpul serviciului, fiind angajat un loc de joacă din municipiul Bucureşti, inculpatul a exercitat, în repetate rânduri, acte natură sexuală asupra unei minore în vârstă de 11 ani, în timp ce aceasta din urmă utiliza un simulator de realitate virtuală”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Sursa citată a menţionat că procurorii au propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a luat faţă de acesta măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
 

Citește și
mascati
Dosar penal: Mascați din Bacău costumați în soldați ruși, în mașini inscripționate cu ”Z”, care îndemnau la viol VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajele publicate pe contul lui Andrew Tate de când a fost săltat de mascați. „Cine e mai bun decât TATE”
Mesajele publicate pe contul lui Andrew Tate de când a fost săltat de mascați. „Cine e mai bun decât TATE”

Andrew Tate, fost campion mondial de kick-box, și fratele său, Tristan, și-au petrecut Revelionul după gratii. Avocații lor au contestat deja arestarea preventivă și neagă acuzațiile de crimă organizată, viol, și trafic de persoane.

Dosar penal: Mascați din Bacău costumați în soldați ruși, în mașini inscripționate cu ”Z”, care îndemnau la viol VIDEO
Dosar penal: Mascați din Bacău costumați în soldați ruși, în mașini inscripționate cu ”Z”, care îndemnau la viol VIDEO

Polițiștii din Bacău au deschis doar penal după o paradă a mascaților din Berzunți, care s-au costumat în soldați ruși, în mașini inscripționate cu litera ”Z”, îndemnând la violențe și chiar viol.  

Frații Tate și-ar putea pierde întreaga avere. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe vila și mașinile de milioane de dolari
Frații Tate și-ar putea pierde întreaga avere. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe vila și mașinile de milioane de dolari

Milionarii Andrew și Tristan Tate și-ar putea pierde întreaga avere făcută în România, după ce au fost acuzați de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup de crimă organizată.  

Mesajul transmis de Andrew Tate din spatele gratiilor. Ce spune DIICOT despre cutiile de pizza
Mesajul transmis de Andrew Tate din spatele gratiilor. Ce spune DIICOT despre cutiile de pizza

Andrew Tate, fost campion mondial de kick-box, și fratele său, Tristan, vor petrece Revelionul, după gratii. Avocații lor au contestat deja arestării preventive și neagă acuzațiile de crimă organizată, viol, și trafic de persoane.

DIICOT cere arestarea fraţilor Tate şi a celorlalte două persoane reţinute în dosarul de trafic de persoane şi viol
DIICOT cere arestarea fraţilor Tate şi a celorlalte două persoane reţinute în dosarul de trafic de persoane şi viol

Procurorii DIICOT au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a fraţilor Andrew şi Tristan Tate.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.