ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum ar fi ajuns în România drona prăbușită în Bistrița. Ar putea aparţine armatei ucrainene

×
Codul embed a fost copiat

O dronă suspectă venită dinspre Ucraina s-a prăbuşit pe un câmp din județul Bistrița-Năsăud. Cel care a găsit-o a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că aparatul de zbor ar avea însemne chirilice.

Cazul a intrat în vizorul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, însă, deocamdată, Ministerul Apărării nu a oferit detalii. Este al doilea incident de acest gen petrecut în ultima perioadă. O altă dronă militară, de acestă dată prăbușită în Croația, la Zagreb, a tranzitat la sfârşitul săptămânii trecute teritoriul țării noastre.

Drona cu o anvergură de trei metri a fost zărită pe un câmp din localitatea Tărpiu, la 13 kilometri de Bistrița.

 

Citește și
Inventatori
Românii care au scris istoria aviaţiei. Scaunul de catapultare, inventat de un brăilean
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel care a găsit vehiculul aerian fără pilot este un tânăr de 20 de ani care lucra în apropierea gospodăriei.

Bărbatul susține că ar fi văzut pe aparatul de zbor însemne rusești. Atunci s-a alarmat și a sunat la 112.

Mărcuş Butuza, martor: "Era cu o aripă ruptă și una ridicată”.

Reporter: Scria ceva pe ea?

Martor: ”Da, avea ceva număr de înmatriculare, avea ceva inscripții în rusă. Aripile aveau cam trei metri, iar la elice avea cam 1,70".

Costel Butuza, martor: "Am anunțat poliția, că totuși e ceva mai periculos, nu putem să o lăsăm la noi în curte".

Deocamdată, Ministerul Apărării nu a oferit nicio explicaţie în legătură cu acest incident cu totul neobişnuit în România. Cert este însă că aparatul prăbușit în Bistrița seamănă izbitor cu Orlan 10, o dronă de supraveghere, care nu transportă armament, lansată în 2013.

 

Vehiculul aerian Orlan 10 are dimensiuni reduse, şi poate fi coordonat dintr-un centru de comandă aflat la 100 de kilometri distanţă. Aparatul valorează 120 de mii de dolari.

Procurorii români au deschis o anchetă penală.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a înregistrat un dosar penal care efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de operarea unei aeronave fără pilot la bord de către o persoană care nu posedă documente de certificare prevăzute de reglementările în vigoare.

Generalul în rezervă Decebal Ilina crede că dronă de fabricaţie rusească ar putea aparţine armatei ucrainene iar prezența aparatului de zbor pe teritoriul țării noastre este, cel mai pobabil, accidentală.

Decebal Ilina, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare: "Ori nu a mai putut fi controlată, deci de la baza respectivă s-a îndepărtat prea mult, sau a rămas fără combustibil şi a căzut în zona Bistriţei. Dacă ar fi intenţionat forțele ruse să facă cercetare, spionaj pe teritoriul României, nu cred că ar fi folosit o asemenea mică jucărie. Dacă ar fi fost folosită cu intenţie, ceea ce e mai puţin probabil, dată fiind natura acestei drone, da, am avea motive de îngrijorare".

Incidentul din Bistriţa vine după alerta din noaptea de joi spre vineri din capitala Croației, Zagreb. Acolo s-a prăbuşit o dronă de recunoaștere. Ministerul Apărării Naţionale a confirmat că drona în cauză a trecut neobservată. vreme de trei minute, și prin spațiul aerian al tării noastre.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care un avion F-18 este lovit de fulger. Ce a pățit pilotul
Momentul în care un avion F-18 este lovit de fulger. Ce a pățit pilotul

Un aparat de zbor F-18, aparținând Forțelor Aeriene ale Kuweitului a fost lovit de fulger, la mii de metri altitudine. Zgomotul puternic i-a produs un șoc teribil pilotului.

Românii care au scris istoria aviaţiei. Scaunul de catapultare, inventat de un brăilean
Românii care au scris istoria aviaţiei. Scaunul de catapultare, inventat de un brăilean

Elixirul tinereții, primul aparat de zbor, primul stilou - sunt doar câteva dintre invențiile care au uluit lumea de-a lungul istoriei și toate au fost create de români.

iLikeIT. Dronele care au facut furori la IFA Berlin. Cum arata cel mai mic aparat de zbor fara pilot din lume
iLikeIT. Dronele care au facut furori la IFA Berlin. Cum arata cel mai mic aparat de zbor fara pilot din lume

Dronele castiga teren. Promit filmari tot mai bune, la preturi decente pentru cei pasionati de astfel de aparate de zbor. Apar pe piata noi modele si cu aplicatii pentru viata de zi cu zi.

iLikeIT. Drona, cel mai popular gadget al momentului. Regulile care trebuie respectate la fiecare zbor
iLikeIT. Drona, cel mai popular gadget al momentului. Regulile care trebuie respectate la fiecare zbor

O drona este un aparat de zbor capabil sa ofere imagini spectaculoase si valoreaza mai putin de un procent din costul unui elicopter dotat cu toate cele. Iar tehnologia e uimitoare.
 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.