Asociaţiile pacienţilor bolnavi de cancer anunţă că vor sesiza CEDO. Cine este responsabil pentru criza medicamentelor

medicamente
Pro TV

Preşedintele Asociaţiei pacienţilor cu boli autoimune, Rozalina Lăpădatu, a afirmat, marţi seară, că nu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este de vină pentru lipsa medicamentelor pentru pacienţii cu cancere, ci Ministerul de Finanţe.

Pe de altă parte, Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer vorbeşte despre un genocid şi anunţă că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului despre situaţia din România, scrie News.ro.

„Până se face rectificarea bugetară, acuma, pentru prima oară, nimeni nu vorbeşte nimic şi noi ştiam că sunt nişte blocaje la Casă din lipsă de finanţare, dar nu ştiam că lucrurile sunt atţt de grave. Se pare că în ultimele 2 luni lucrurile au evoluat. Personalul de la Casă a încercat să redirecţioneze fondurile între programe, dar se pare că şi lucrul ăsta s-a terminat, iar acum ne lovim de o situaţie deosebit de gravă din punctul meu de vedere, pentru că practic este un atentat la viaţa pacienţilor cronici”, a declarat Rozalina Lăpădatu la Medika TV, marţi seară.

Întrebată dacă cei de la CNAS au încercat să remedieze situaţia privind lipsa de medicamente petru pacienţii oncologici, Lăpădatu a explicat că vina nu este la Casă, ci este vorba de o lipsă de finanţare.

Nu este vina Casei de Asigurări de Sănătate, este lipsă de finanţare şi aici în ecuaţie intră Ministerul de Finanţe şi prim-ministrul pentru că la CNAS banii vin de la Ministerul de Finanţe. Noi am ieşit astăzi cu o scrisoare deschisă, cu un memorieu, rugând ca Guvernul să se implice în rezolvarea acestei situaţii şi am rugatCasa să publice sumele necesare de bani până la sfârşitul anului, ca să ştim de câţi bani este nevoie astfel încât să ne asigurăm că CNAS va primii toţi banii de care are nevoie”, a mai spus Rozalina Lăpădatu.

Citește și
O nouă terapie împotriva cancerului
O nouă terapie împotriva unei forme rare de cancer care afectează măduva osoasă, autorizată în SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a declarat, tot la Medika TV, că, încă din iulie, a aflat că ar fi probleme cu medicamentele şi că de atunci a început criza.

„La 1 iulie am fost sesizaţi prima oară de încheierea unui contract pentru un tratament de imunoterapie şi de atunci a început criza şi toată această sarabandă a greşelilor din sistemul medical, greşeli nepermise de aprovizionare cu medicamente şi onorare a tratamentelor pacienţilor cu cancere. Ulterior am fost sesizaţi de mai mulţi pacienţi din mai multe spitale. Acum lucrurile au ajuns la apogeu, este un adevărat genocid în România privind viaţa pacienţilor cu boli cronice în general deoarece banii la Casă s-au terminat, casa a cerut Ministerului de Finanţe din câte ştim, bani sau permisiunea să intre în trimestrul 4. Nici acum nu a venit un răspuns de la Ministerul de Finanţe. Ministerul Sănătăţii care este responsabil pentru asigurarea continuităţii tratamentelor nu spune nimic, dimpotrivă, domnul ministru ne-a acuzat că batem câmpii, că spunem neadevăruri, că panicăm pacienţii şi uitaţi unde am ajuns din cauza ipocriziei acestor decidenţi don sănătate şi ai iresponsabilităţii lor”, a declarat Cezar Irimia.

Irimia a anunţat că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind stitaţia medicamentelor din România.

„Vom lua atitudine, vom merge până la a acţiona statul în judecată, ne vom adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi vom scrie tuturor ambasadelor din România despre genocidul de la ora actuală. casa este un ordonator de credite, ştim că s-au făcut demersuri de la Casă către Ministerul de Finanţe fără niciun răspuns de câteva săptămâni. Chiar şi ministrul Sănătăţii cunoaşte situaţia”, a mai spus Cezar Irimia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Veste cruntă pentru bolnavii de cancer: „Vom fi nevoiţi să le spunem că nu sunt bani de medicamente pentru ei
Veste cruntă pentru bolnavii de cancer: „Vom fi nevoiţi să le spunem că nu sunt bani de medicamente pentru ei"

Pacienţii diagnosticaţi cu cancer se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte procurarea tratamentului, în condiţiile în care, de la finalul lunii august, se înregistrează un blocaj în derularea Programului naţional de oncologie.

O nouă terapie împotriva unei forme rare de cancer care afectează măduva osoasă, autorizată în SUA
O nouă terapie împotriva unei forme rare de cancer care afectează măduva osoasă, autorizată în SUA

Producătorul britanic de medicamente GSK a anunţat vineri că Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat terapia sa cu administrare orală, pentru tratarea anemiei la pacienţii cu un tip de cancer al măduvei osoase.

 

Noi detalii despre prietenul lui Vlad Pascu. Ce a lăsat pe pereții spitalului unde a intrat ca să caute medicamente
Noi detalii despre prietenul lui Vlad Pascu. Ce a lăsat pe pereții spitalului unde a intrat ca să caute medicamente

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa a afirmat că ore întregi de înregistrări sunt vizionate, pentru a stabili pe unde şi cum a intrat în spital tânărul cunoscut sub apelativul Maru, parte din cercul lui Vlad Pascu.

Un prieten din cercul lui Vlad Pascu s-a filmat în timp ce căuta medicamente ca să se drogheze în Spitalul Floreasca | VIDEO
Un prieten din cercul lui Vlad Pascu s-a filmat în timp ce căuta medicamente ca să se drogheze în Spitalul Floreasca | VIDEO

Un tânăr din cercul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a două persoane, a intrat în Spitalul Floreasca pentru a căuta medicamente ca să se drogheze şi a postat imaginile pe o reţea de socializare.

Oamenii de știință sunt tot mai aproape de a vindeca boli necruțătoare. Descoperiri revoluționare anunțate în lume
Oamenii de știință sunt tot mai aproape de a vindeca boli necruțătoare. Descoperiri revoluționare anunțate în lume

Cercetătorii se confruntă cu provocări în ceea ce priveşte găsirea unor medicamente care să poată trece din sânge în creier în concentraţii suficiente pentru a putea trata cancerele agresive ale creierului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.