Interceptări terifiante în cazul părinților care și-au violat copiii: "De ce ești nesimțit?"

×
Codul embed a fost copiat

Șase indivizi au ajuns după gratii, după ce procurorii au reușit să demonstreze că părinți cu minți bolnave își foloseau fetițele și băieții pentru filmări destinate pedofililor.

La audieri, cei mai mulți dintre ei au refuzat să dea explicații, însă o femeie a declarat, senină, că nu știa că astfel de fapte intră sub incidența legii.

Direcțiile de Protecție Socială și-au început propriile anchete și vor încerca să îi ajute pe copiii abuzați să treacă pe cât posibil peste trauma psihică.

În calculatorul unui singur pedofil, un cetățean britanic, anchetatorii au găsit nu mai puțin de 26 de materiale pornografice furnizate de o familie din Galați. Mama o filma pe fiica ei de 9 ani, iar tatăl îi dădea de pe margine indicații.

Nu este exclus însă ca respectivii să fi avut și alți clienți, după cum reiese din probele strânse de procurori.

Citește și
DIICOT: Părinţi, acuzaţi că şi-au violat propriii copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani
Părinţi români acuzaţi că şi-au violat copiii. Printre victime, bebeluși de câteva luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

INTERCEPTĂRI

Voce de bărbat: „Pe el îl cheamă Justin Mc Kinley din SUA.”

Voce de femeie: „Da, da. disponibil pentru preluare, vezi? Măi, el e corect.”

Voce de bărbat: „Păi, a și zis.”

Voce de femeie„Îi trec aici "Thanks so much."

Voce de bărbat: „Nu, nu-i scrie nimic. "Let's continue" îi scrii .”

Alți doi soți din Ploieșți, părinții unui băiat de clasa a treia sunt și ei vizați în dosar. Băiatul realiza ce se întâmplă și își încerca să-și îndepărteze părinții, însă era amenințat și șantajat.

Voce de femeie: „Ei, stai cuminte. De ce faci din astea? De ce ești nesimțit? Faci ca mine sau îți sparg tableta aia în două?

Voce de bărbat: „Vezi acolo ce vrea mă-ta.”

Cinci copii au fost victimele părinților

 

În fața anchetatorilor, patru părinți s-au prevalat de dreptul la tăcere. Unul a negat că ar fi vocea sau imaginea lui, deși i-au fost puse în fața probele audio-video, iar o femeie a susținut că nu știa că astfel de fapte sunt considerate infracțiuni.

În total, cinci copii, cel mai mic de numai 1 an, au căzut victimele propriilor părinți.

Psiholog: „Părinții își găsesc tot felul de explicații pentru faptele lor, că sunt prea mici ca să și aducă aminte de ceva, etc.”

Impactul este, însă, teribil pentru copilul care are între 0 și 3 ani, perioada în care creierul cunoaște cea mai mare dezvoltare.

Psiholog: „Cu cât este mai mic copilul, cu atât trauma este mai mare.”

Procurorii au anunțat și direcțiile de Protecție a Copilului, care desfășoară propriile cercetări,  ca mai apoi să decidă dacă cei mici vor rămâne la rude sau vor fi instituționalizați.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Explicația halucinantă a părinților care și-au violat copiii pentru plăcerea unor pedofili
Explicația halucinantă a părinților care și-au violat copiii pentru plăcerea unor pedofili

Zeci de părinţi români sunt suspectaţi de procurori că s-au filmat în ipostaze indecente alături de copiii lor și au fost plătiți de pedofili străini.

Părinţi români acuzaţi că şi-au violat copiii. Printre victime, bebeluși de câteva luni
Părinţi români acuzaţi că şi-au violat copiii. Printre victime, bebeluși de câteva luni

Procurorii DIICOT fac public marți un dosar şocant. Zeci de părinţi români sunt suspectaţi de procurori că s-au filmat în ipostaze indecente alături de copiii lor, iar în felul acesta oribil au primit bani de la pedofili străini.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.