Averea strânsă de interlopul ”Rechinu”. A ridicat blocuri în Cancun și Craiova

diicot, grupare, marxic, cancun, craiova,
Pro TV

Procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții în Dolj, în căutarea unor suspecți bănuiți că ar fi strâns zeci de milioane de dolari în Mexic, din clonarea de carduri şi traficul de persoane spre Statele Unite.

O grupare interlopă din Dolj, cu afaceri ilegale în România, Mexic și Statele Unite, este verificată de procurorii DIICOT. În 7 ani, suspecţii ar fi strâns zeci de milioane de dolari din clonarea de carduri și introducerea ilegală în Statele Unite a sute de persoane. Gruparea era condusă de un român din Mexic, cunoscut în lumea interlopă drept „Rechinu".

Din banii obținuți ilegal, individul ar fi construit pe riviera mexicană două blocuri și ar fi cumpărat terenuri în Brazilia, iar la noi voia să ridice un hotel. „Rechinu" este suspectat și că a comandat uciderea unui subaltern.

Cinci suspecţi au fost aduşi la sediul DIICOT din Capitală, iar patru dintre ei au fost reţinuţi joi seară.

Cine este Florian Tudor, cunoscut în lumea interlopă drept "Rechinu"
 

Era ora 6 dimineaţa când jandarmii şi ofiţerii de la crima organizată au descins în casele suspecţilor din Dolj. Aveau informaţii vor găsi bani obţinuţi din clonarea de carduri, arme şi aparatură folosită la comiterea de infracţiuni în Mexic  - în zonele frecventate de turişti. La o adresă, poliţiştii au săpat în curtea casei ca să găsească dovezile şi banii ascunşi de suspecţi.

Citește și
interlopi
Ce îngropaseră în curte interlopii din Dolj și București. Aveau ”afaceri” în SUA și Mexic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reţeaua din care fac parte suspecţii români, dar şi mexicani, era coordonată de Florian Tudor, cunoscut în lumea interlopă drept "Rechinu". Individul, stabilit în Mexic, controlează o firmă care se ocupa de montarea şi întreţinerea bancomatelor în Cancun şi Playa del Carmen - zone frecventate în fiecare an de milioane de turişti.
 

”Rechinu” a construit blocuri în Cancun și Craiova și plănuia să ridice un hotel în țară
 

Pe aceste bancomate - spun anchetatorii - Rechinu ar fi montat dispozite de clonare a cardurilor, furând astfel sume uriaşe. Banii erau retraşi în state precum SUA, India, Paraguay şi Indonezia. O singură echipă a grupării obţinea într-o săptămână până la o sută de mii de dolari - iar reţeaua era vastă.

Cu o parte din banii obţinuţi - spun surse din ancheta - Rechinu a construit pe o plajă din Cancun două blocuri de câte 28 de etaje fiecare iar în Brazilia ar fi cumpărat terenuri care valorează câteva zeci de milioane de dolari.

Rechinu a ridicat două clădiri de locuinţe şi în Craiova şi urma să construiască, aici, şi un hotel.

Gruparea condusă de Rechinu a racolat din România mai mulţi specialişti în electronică şi tinichigerie care au ajutat la construirea dispozitivelor folosirea la copierea cardurilor - spun procurorii DIICOT.

Reţeaua avea şi o divizie - formată din români violenţi - care asigura protecţia afacerii ilegale faţă de alte grupări de crimă organizată din Mexic.

Unul dintre membrii acestei brigăzi a fost împuşcat anul trecut pentru că a îndrăznitsă îşi conteste liderul. Intial, Rechinu i-a şantajat familia. Apoi, a pus să fie înjunghiat într-un loc public din Cancun, iar în final şi-ar fi trimis garda de corp să îl execute, spun anchetatorii. în maşină.

Înainte de a fi executat, Sorinel Marcu încerca să îşi sperie rivalii pe reţelele sociale, cu armele în mână.

Gruparea condusă de "Rechinu" este acuzată şi de trafic de migranţi. Ar fi ajutat sute de români să obţină acte false, apoi să treacă fraudulos frontiera din Mexic în Statele Unite. Procurorii nu au anunţat deocamdată dacă Rechinul a fost şi el reţinut.

Presa din Mexic susţine că individul ar fi fost reţinut de Poliţia din Cancun, alături de un alt individ, pentru posesie ilegală de arme şi bani pe care nu i-a putut justifica. Anchete în acest caz fac inclusiv agenţii FBI.

În urma percheziţiilor procurorii DIICOT au ridicat 6 maşini de lux, şi câteva zeci de mii de euro, lire sterline şi dolari dar şi un pistol cu glonţ - calibrul 9 mm - şi mai multe ceasuri de luxi şi telefoane mobile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Interlopii din Dolj. Bărbat, executat de ”Rechinu” după ce s-a lăudat cu armele pe net
Interlopii din Dolj. Bărbat, executat de ”Rechinu” după ce s-a lăudat cu armele pe net

O grupare interlopă din Dolj cu afaceri ilegale în România, Mexic și Statele Unite a intrat în vizorul procurorilor DIICOT.

Ce îngropaseră în curte interlopii din Dolj și București. Aveau ”afaceri” în SUA și Mexic
Ce îngropaseră în curte interlopii din Dolj și București. Aveau ”afaceri” în SUA și Mexic

Lovitură puternică pentru lumea interlopă de la noi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.