Avertismentul șefei ANM pentru România. „Ne aflăm deja într-un prag de alertă de cod roşu”

Elena Mateescu
Agerpres

Șefa ANM Elena Mateescu a afirmat că martie este o lună a extremelor, cu zile foarte călduroase, dar şi perioade reci, precizând că şi în Harghita, la sfârşitul săptămânii, temperaturile vor depăşi 10-15 grade.

Asta în condițiile în care în zonele depresionare au fost, în cursul dimineţii, temperaturi negative.

„Observăm luna martie o lună a extremelor, în continuare, de la zile foarte călduroase, la perioade mai reci, observăm perioade scurte, reci, dar la sfârşitul acestei săptămâni inclusiv în zona în care ne aflăm (Harghita - n.red.) temperaturile vor depăşi, din nou, 10-15 grade, în condiţiile în care în această dimineaţă am avut doar 1-2 grade, chiar temperaturi negative în zonele depresionare din estul Transilvaniei. Fapt care confirmă alternanţa şi tendinţa evidentă a acestei alternanţe şi a amplitudinilor termice din ce în ce mai evident", a declarat presei Elena Mateescu, potrivit Agerpres.

Aceasta a reiterat faptul că anul 2023 s-a confirmat a fi cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice, atât la nivel mondial, cât şi în ţara noastră, iar iarna 2023-2034 este cea mai caldă iarnă din istorie.

„Anul 2023 s-a confirmat, atât în ţara noastră, cât şi la nivel mondial, ca fiind cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice şi vorbim, cel puţin la nivelul României, de perioada 1900 şi până în prezent şi iarna 2023-2024 s-a confirmat, de asemenea, a fi cea mai caldă iarnă din istorie. Vorbim de o lună februarie cu cea mai mare abatere pozitivă, de 7 grade Celsius, pentru o lună februarie de când se fac măsurători meteorologice în ţara noastră, fiind, de altfel, şi cea mai mare abatere din toate lunile anului înregistrate în istoria măsurătorilor meteorologice", a precizat directoarea ANM.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ea a spus că în Harghita s-au înregistrat recorduri de temperatură în luna octombrie, dar şi în zilele Crăciunului, iar luna februarie a fost una foarte caldă şi a adus şi în acest judeţ valori mai mari de 15-16 grade, în condiţiile în care acestea ar trebui să fie de cel mult 3-4 grade.

Elena Mateescu a vorbit şi de fenomenul secetei, de importanţa implementării de măsuri şi de schimbarea tehnologiilor agricole.

„Trebuie să vorbim şi de fenomenul de secetă, pentru că iarna nu a fost una bogată în precipitaţii. Traversăm o perioadă de secetă la finalul perioadei de acumulare a apei în sol, mai avem puţin până la 31 martie şi chiar şi în zona în care ne aflăm suntem la limita unei aprovizionări satisfăcătoare, spre secetă moderată, ceea ce va fi foarte important pentru condiţiile în care vom pregăti noua campanie agricolă din primăvară şi pentru ceea ce s-a înfiinţat în toamna lui 2023. Aşadar, problematica este una complexă, trebuie să operaţionalizăm măsuri, să schimbăm tehnologiile agricole, să ne adaptăm la ceea ce înseamnă mersul vremii şi al climei şi să ţinem cont de ceea ce înseamnă fiecare record înregistrat în perioada curentă, care depăşeşte recordurile înregistrate anterior. Inclusiv la nivelul Organizaţiei Meteorologice Mondiale se spune că ne aflăm deja într-un prag de alertă de cod roşu, având în vedere că ultimul deceniu este cel mai cald de când se fac măsurători meteorologice şi vorbim de perioade mai mari de 100 de ani", a subliniat ea.

Directoarea ANM a participat, la Miercurea-Ciuc, la conferinţa de închidere a proiectului "Restaurarea zonelor umede şi turbăriilor din Regiunea Centru", implementat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane din Miercurea-Ciuc, în parteneriat cu Institutul Norvegian pentru Cercetări în Bioeconomie şi Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, conferinţă în cadrul căreia s-a abordat şi problematica schimbărilor climatice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.