Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot”

avocat tonel pop

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, care asistă marţi la ancheta desfăşurată la locuinţa lui Gheorghe Dincă, spune că acea casă este "un dezastru total" şi că peste tot miroase a cadavru.

"Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ţinut fetele, cu patul acela de fier, înfiorător, pute totul a cadavru. Credeţi-mă, şi din pământ iese mirosul, şi din jur, şi din încăperile acelea", susţine avocatul, conform news.ro.

Avocatul Tonel Pop a spus că percheziţia informatică are două etape: una a clonării datelor stocate în acele medii, iar apoi analiza propriu-zisă, adăugând că în prezent se clonează datele dintr-un laptop, trei telefoane şi un aparat foto.

El a spus că Dincă asistă la aceste percheziţii, procedura fiind "mai mult decât riguros respectată" în ce îl priveşte, "tocmai pentru a nu putea invoca mâine-poimâine un viciu de procedură".

"Este tratat bine, i se dă apă, stă pe bancă, chiar poliţiştii stau în picioare, dacă e un loc liber, al lui este locul acela. Pare resemnat. Din punctul meu de vedere foarte bine, că nu trebuie să-l scoată din minţi, să îl ţină în picioare, să nu-i dea apă sau nu ştiu ce să-i facă...", a afirmat Pop.

Citește și
gheorghe dinca
Avocat: ”Cineva îl învață pe Dincă ce să spună. Merge la chestii de o finețe incredibilă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a spus că familia Luizei trebuie protejată, excluzând posibilitatea ca rudele tinerei dispărute în aprilie să fie audiate fără ca el să fie prezent.

"Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ţinut fetele, cu patul acela de fier, înfiorător, pute totul a cadavru. Credeţi-mă, şi din pământ iese mirosul, şi din jur, şi din încăperile acelea", a adăugat avocatul familiei Luizei Melencu.

El a spus că în locuinţă este un "dezastru total".

"Este cum ar fi o explozie într-un atelier auto, după care cineva a venit să şi fure de pe acolo şi a răscolit, în încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, ancorat în perete, este absolut înfiorător. Un dezastru organizat, aş putea spune. Miroase peste tot, adică nu miroase o încăpere anume, iese din pământ, din subsol, din camera aceea, din pereţi, deci miroase a cadavru peste tot", a mai spus avocatul.

Marţi, anchetatorii au reluat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal, fiind în desfăşurare percheziţia informatică. În acelaşi timp, au loc căutări în pădurea unde luni au fost descoperite fragmente osoase şi cenuşă, într-un sac.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, declara, luni, că anchetatorii au găsit, în pădurea de lângă Caracal, fragmente osoase arse şi cenunşă, care erau într-un sac şi care vor fi analizate. Potrivit acesteia, Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o pe Luiza Melencu în ziua răpirii şi că rămăşiţele îi aparţin acesteia.

"S-au continuat cercetările la locuinţa inculpatului şi a avut loc o conducere în teren cu inculpatul, unde acesta a declarat că a abandonat un sac care conţinea fragmente osoase arse şi cenuşă. Aceasta trebuie să fie cernută pentru a vedea ce resturi mai sunt acolo. (...) Din declaraţia sa, el aşa a declarat că este trupul Luizei. Până nu avem rezultatele de laborator, nu ne putem pronunţa”, declara purtătorul de cuvânt al DIICOT.

Mihaela Porime spunea că „sunt ridicate în fiecare zi urme criminalistice care urmează să fie procesate”.

Potrivit acesteia, Gheorghe Dincă a susţinut că a folosit aceeaşi metodă ca în cazul Alexandrei Măceaşnu şi că agresiunea s-a produs tot în locuinţa sa.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT preciza că, până la acel moment, nu erau indicii că ar fi mai multe victime şi nici că Gheorghe Dincă ar fi avut complici.

Până acum nu a fost găsit telefonul Luizei.

Dincă susţine că ar fi ucis-o pe fată în ziua în care a răpit-o, iar până în acest moment nu se ştie dacă acesta a şi violat-o, potrivit declaraţiilor reprezentantului DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a găsit Rareș Năstase la biroul de parlamentar din Caracal al deputatului PSD Iordache
Ce a găsit Rareș Năstase la biroul de parlamentar din Caracal al deputatului PSD Iordache

Corespondentul Pro TV Rareș Năstase a fost în Caracal să vadă cum își primește deputatul PSD Florin Iordache alegătorii, însă ... tot ceea ce a găsit jurnalistul a fost dezinteres, uși închise și lipsă de respect.

Avocat: ”Cineva îl învață pe Dincă ce să spună. Merge la chestii de o finețe incredibilă”
Avocat: ”Cineva îl învață pe Dincă ce să spună. Merge la chestii de o finețe incredibilă”

Avocatul familei Melencu, Tonel Pop, afirmă că ”cineva” îl învață pe Gheorghe Dincă tertipuri juridice, astfel încât să păcălească autoritățile să închidă cazul celor 2 fete dispărute, deși este posibil să existe și alte victime.

Săpături și căutări intense în curtea lui Gheorghe Dincă. Telefoanele lui sunt expertizate
Săpături și căutări intense în curtea lui Gheorghe Dincă. Telefoanele lui sunt expertizate

Cercetările sunt în toi în Caracal, iar Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest dosar cu multe semne de întrebare, ia parte la operațiune.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.