Bărbatul din Bistrița-Năsăud a trăit cu cadavrele surorilor în casă mai bine de o lună pentru a primi pensia uneia dintre ele

×
Codul embed a fost copiat

Pentru a beneficia de pensia uneia dintre cele două surori moarte, un individ a locuit în casă cu cadavrele acestora timp de aproximativ o lună, spun anchetatorii.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă bărbatul este cercetat în libertate pentru că medicii legiști nu au putut spune deocamdată dacă femeile au fost ucise sau au murit de moarte bună.

Cele două surori în vârstă de 41 respectiv 52 de ani au fost găsite vineri decedate în propria lor locuință, tocmai de un angajat la primăriei care intrase la bănuieli. Fratele ce locuia cu ele a fost imediat dus la audieri unde anchetatorii au încercat timp de câteva ore bune să afle ce s-a petrecut în casă.

Mărturia acestuia a fost una șocantă. A povestit că una dintre ele ar fi murit prima, în urmă cu câteva săptămâni, iar a doua s-a stins la scurt tmp. Una dintre ele primea o pensie de handicap, iar alta primea un venit de asistent personal, de la primărie. Bărbatul a zis ca a dormit zile bune cu cele două cadavre în locuință pentru că ar fi așteptat să încaseze banii din pensia de handicap.

În tot acest timp, polițiștii au transmis ca pe trupurile celor două nu au fost găsite de urme de violență însă urmează ca medicii legiști dacă decesul s-a produs din cauze medicale ori nu. În funcție de aceste rezultate cursul anchetei se poate schimba.

Citește și
fâșia gaza
„Am văzut bucăți de cadavre împrăștiate peste tot”. Civilii din Fâșia Gaza, folosiți de Hamas drept scuturi umane
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scene apocaliptice în Gaza. Occidentul presează Israelul să protejeze civilii rămași captivi în spitalele din enclavă
Scene apocaliptice în Gaza. Occidentul presează Israelul să protejeze civilii rămași captivi în spitalele din enclavă

Israelul face față unei presiuni internaționale sporite pentru protejarea civililor prinși în spitalele din Gaza. Directorul celui mai mare spital de acolo spune că cel puțin 179 de cadavre ar fi fost înhumate, într-o groapă comună.

„Am văzut bucăți de cadavre împrăștiate peste tot”. Civilii din Fâșia Gaza, folosiți de Hamas drept scuturi umane
„Am văzut bucăți de cadavre împrăștiate peste tot”. Civilii din Fâșia Gaza, folosiți de Hamas drept scuturi umane

În Fâșia Gaza se duc lupte în jurul a patru spitale, unde se află pacienți și refugiați. Armata israeliană a cerut evacuarea acestora, însă nu toți bolnavii pot fi mutați.  

Cazul camionului cu 39 de cadavre în Anglia. Ce pedepse au primit membrii rețelei de imigraţie la Paris
Cazul camionului cu 39 de cadavre în Anglia. Ce pedepse au primit membrii rețelei de imigraţie la Paris

18 dintre cele 19 persoane judecate pentru participarea lor la o vastă reţea de imigraţie clandestină din Vietnam spre Europa au fost condamnate la pedepse mergând de la închisoare cu suspendare până la 10 de închisoare cu executare, potrivit AFP.

Aproape 200 de cadavre în stare de descompunere, descoperite la o casă funerară din Colorado. Rudele primeau cenușă falsă
Aproape 200 de cadavre în stare de descompunere, descoperite la o casă funerară din Colorado. Rudele primeau cenușă falsă

Proprietarii unei case de pompe funebre din Colorado sunt acuzați că au oferit rămășițe incinerate false unor familii îndurerate, scrie BBC.

 

Adolescentă și mama ei, traumatizate la Spitalul Județean Cluj: vedeau din salon cum se tranșează cadavrele
Adolescentă și mama ei, traumatizate la Spitalul Județean Cluj: vedeau din salon cum se tranșează cadavrele

O mamă și fiica ei au ieșit traumatizate psihic din Spitalul județean din Cluj. De la fereastra salonului priveau zilnic cum se făceau autopsii pe cadavre, cu toate ororile de rigoare, prin ferestrele neacoperite de la Anatomie Patologică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.