Cadou inedit primit de Sorin Grindeanu, la îndemnul Mitropolitului Moldovei și Bucovinei: o biblie cu numele său

×
Codul embed a fost copiat

Numele ministrului Transporturilor a ajuns să fie scris nu doar pe plăcuța de la biroul său din Guvern, ci și pe sfânta Biblie.

Sorin Grindeanu a primit în dar cartea cu învățături religioase, iar pe coperta este inscripționat și numele social democratului.

Ministrul a primit Biblia din partea colegului său de partid, senatorul ieșean Maricel Popa, zilele trecute, când au început lucrările la primul tronson din autostrada A7, care leagă Moldova de centrul țării.

Biblia, care are pe copertă semnul crucii și numele lui Grindeanu, ar fi fost tipărită și oferită la îndemnul Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, ca o binecuvântare a lucrărilor de infrastructura, susține biroul de comunicare al PSD Iași.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu au comentat, până la această ora, situația.

Citește și
Vlad Voiculescu
Ministrul Sănătății, despre oferirea de mărţişoare în şcoli: ”Nu ştiu, poate dacă poartă mănuşi”. Ce a citat din Biblie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperirea făcută de o femeie în apropierea unei proprietăți care i-a aparținut Regelui Richard al III-lea
Descoperirea făcută de o femeie în apropierea unei proprietăți care i-a aparținut Regelui Richard al III-lea

O mică biblie din aur, care ar putea valora peste 100.000 de lire (117.000 de euro), a fost găsită de o femeie din Marea Britanie, cu ajutorul unui detector de metale, relatează BBC.

Ministrul Sănătății, despre oferirea de mărţişoare în şcoli: ”Nu ştiu, poate dacă poartă mănuşi”. Ce a citat din Biblie
Ministrul Sănătății, despre oferirea de mărţişoare în şcoli: ”Nu ştiu, poate dacă poartă mănuşi”. Ce a citat din Biblie

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a apreciat vineri că elevii ar putea oferi mărţişoare în şcoli "dacă poartă mănuşi", însă a caracterizat situaţia cu un citat din Biblie- ”Toate îmi sunt permise, nu toate îmi sunt de folos”.

A intrat înarmat cu un cuțit și o biblie în sediul unei televiziuni. Ce a cerut atacatorul a uimit pe toată lumea
A intrat înarmat cu un cuțit și o biblie în sediul unei televiziuni. Ce a cerut atacatorul a uimit pe toată lumea

Un bărbat înarmat cu un cuțit și ținând o biblie în mână a pătruns cu forța în sediul unei televiziuni din Brazilia și a luat ostatică o reporteriță, timp în care a cerut să vorbează cu prezentatoarea.

Cele mai amuzante reacții după ieşirea lui Donald Trump cu Biblia în mână
Cele mai amuzante reacții după ieşirea lui Donald Trump cu Biblia în mână

Ieşirea președintelui Trump cu Biblia în mână la Biserica Saint John din Washington a fost apărată viguros de Casa Albă, comparându-l pe șeful statului cu fostul premier britanic Winston Churchill.

Ce se va întâmpla cu Biblia și Coranul. Decizia Beijingului
Ce se va întâmpla cu Biblia și Coranul. Decizia Beijingului

Beijingul va rescrie Biblia și Coranul pentru „a reflecta valorile socialiste” pe fondul represiunii asupra minorității uigure musulmane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.