Cadvrul unui tânăr român, găsit într-o piață publică din Italia. Ce s-a întâmplat

carabinieri politie italia
Shutterstock

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mort, vineri, într-o piață publică din orașul italian Genova.  

Cadavrul tânărului zăcea pe jos, în piață. Tragica descoperire a fost făcută în jurul orei 16:30 de către niște trecători din Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente, relatează publicația Genova Quotidiana.

Autoritățile suspectează că decesul ar putea fi rezultatul consumului combinat de alcool și medicamente, dar nu exclud nici posibilitatea unui infarc sau a unui gest extrem prin care tânărul să-și fi pus capăt zilelor.

Potrivit martorilor, lângă corpul neînsuflețit al victimei se afla o sticlă de băutură spirtoasă și câteva ambalaje de medicamente.

Autopsia este așteptată acum pentru a oferi clarificări definitive cu privire la cauza exactă a morții. Conform Rotalianul, tânărul trăia pe străzi de ceva vreme. 

Citește și
delta
Satele pescărești din Deltă renasc. Aproape jumătate dintre locuitorii care au muncit în Spania și Italia au revenit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Intervenție dificilă pentru salvarea unui român blocat într-un copac, la șase metri înălțime. Salvatorii au avut un șoc
Intervenție dificilă pentru salvarea unui român blocat într-un copac, la șase metri înălțime. Salvatorii au avut un șoc

Un român în vârstă de 45 de ani a fost salvat în Italia, în cadrul unei operațiuni dificile de salvare montană desfășurată în apropierea zonei Sella Sant’Agnese din localitatea Gemona del Friuli, situată în provincia Udine.

 

Satele pescărești din Deltă renasc. Aproape jumătate dintre locuitorii care au muncit în Spania și Italia au revenit
Satele pescărești din Deltă renasc. Aproape jumătate dintre locuitorii care au muncit în Spania și Italia au revenit

Satele pescărești din Delta Dunării prind viață după ce localnicii plecați la muncă peste hotare s-au întors acasă.  

Româncele din Italia pot da lovitura. Salariul pe care proprietarul unui bar îl oferă femeilor care vor să lucreze pentru el
Româncele din Italia pot da lovitura. Salariul pe care proprietarul unui bar îl oferă femeilor care vor să lucreze pentru el

Un antreprenor italian este în căutare de chelneri. El este dispus să ofere un salariu generos, de 2.200 de euro pe lună, pentru doar 40 de ore de muncă pe săptămână.  

Sute de elevi de liceu din Europa au dezbătut probleme politice în cadrul unui program internațional. „Este foarte dificil”
Sute de elevi de liceu din Europa au dezbătut probleme politice în cadrul unui program internațional. „Este foarte dificil”

Un număr de 300 de elevi de liceu din România, Italia, Spania și Germania au dezbătut problemele politice ale lumii și au încercat să găsească soluții într-un format asemănător cu cel de la ONU.  

Mai mulți gardieni au fost arestați după ce au agresat minori aflați în închisoare, în Italia
Mai mulți gardieni au fost arestați după ce au agresat minori aflați în închisoare, în Italia

Treisprezece gardieni de închisoare au fost arestaţi luni în Italia pentru că au agresat minori încarceraţi la Milano (nord) şi alţi opt gardieni au fost suspendaţi, relatează AFP.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.