Când am putea reveni la starea de urgență. Anunțul făcut de ministrul Sănătății

Când am putea reveni la starea de urgență. Anunțul făcut de ministrul Sănătății

România ar putea reveni la starea de urgență doar într-un scenariu catastrofal, în care înregistrează ”10.000 de cazuri în 3-4 zile”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

”Altceva e să apară 10.000 de cazuri într-o săptămână jumătate, două şi alta e să apară 10.000 de cazuri în 4-5 zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste 10.000 de cazuri în 3-4 zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste 10.000 de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru într-un interviu pentru Agerpres.

”De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată”, a mai spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

”Acolo este atent DNA-ul. Noi trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în Ministerul Sănătăţii, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, care este evoluţia acestei pandemii şi la sănătatea românilor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Citește și
Anunț oficial de la ministrul Sănătății. Când vom reveni la viața de dinaintea pandemiei
Tătaru: Estimez o creştere a numărului îmbolnăvirilor. Nu avem pârghii ca să limităm transmiterea comuntiară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ziua și recordul negativ. Medic: „Fluxul de pacienți cu Covid-19 este tot mai mare”
Ziua și recordul negativ. Medic: „Fluxul de pacienți cu Covid-19 este tot mai mare”

Trăim ziua şi recordul negativ. Autorităţile confirmă încă 614 cazuri noi de COVID-19 în doar 24 de ore, după ce miercuri am fost pe un nedorit loc 2 din toată Uniunea Europeană.

Tătaru: Estimez o creştere a numărului îmbolnăvirilor. Nu avem pârghii ca să limităm transmiterea comuntiară
Tătaru: Estimez o creştere a numărului îmbolnăvirilor. Nu avem pârghii ca să limităm transmiterea comuntiară

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, acuză că există o ”lipsă de pârghii” de care dispun autorităţile pentru reducerea ratei de transmitere a virusului SARS-Cov-2 prin măsuri precum internarea sau izolarea celor bolnavi.

Ministrul Sănătății, despre aglomerația de pe litoral: ”Există posibilitatea să devină focare”
Ministrul Sănătății, despre aglomerația de pe litoral: ”Există posibilitatea să devină focare”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că timp de aproximativ o săptămână, în România, nu va exista un cadru legislativ care să-i oblige pe cei infectați cu Covid-19 să rămână internați sau în izolare la domiciliu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.