Caporalul care ar fi agresat o minoră a fost în misiuni în Afganistan. Ce pedeapsă riscă

×
Codul embed a fost copiat

Militarul acuzat că ar fi agresat sexual o fată de 13 ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Militar.

Individul ar fi încolţit-o pe adolescentă în faţa liftului, în blocul unde aceasta locuieşte, şi ar fi început să o pipăie în zonele intime. Caporalul susţine acum că ar fi victima unei neînţelegeri.

Caporalul Alexandru Cristian Dinu, un veteran al teatrelor de operaţii din Afganistan, a fost protagonistul unei presupuse agresiuni sexuale. Bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi urmărit o adolescentă şi ar fi tăbărât pe ea încercând să o atingă în zonele intime. Fata a început să ţipe, iar vecinii au auzit-o şi au ieşit din case. Iniţial, Dinu a dispărut.

Procurorii militari l-au reţinut pe caporal, iar câteva ore mai târziu a ajuns în sala de judecată a Tribunalului Militar, în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi.

După şedinţă de judecată, în care s-au pus pe masa probele de necontestat, magistratul militar a luat decizia fără echivoc: l-a plasat pe militar în arest preventiv. Aşa că deşi a făcut contestaţie, suspectul s-a întors în centrul de reţinere şi arest al poliţiei.

Citește și
viol
Un militar în vârstă de 38 de ani este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o minoră
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La pronunţarea deciziei a fost de față şi mama caporalului Cristian Dinu care l-a îmbărbătat. Cei doi stau împreună, iar femeia susţine că fiul ei, care nu este căsătorit, nu este un agresor sexual.

În perioada în care este în arest preventiv, caporalul vă fi suspendat din funcţie. Dacă va fi găsit vinovat de agresiune sexuală, subofiţerul riscă până la 10 ani de închisoare şi va fi dat afară din armată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Militarul care ar fi agresat o fată de 13 ani, arestat. Când fusese testat psihologic
Militarul care ar fi agresat o fată de 13 ani, arestat. Când fusese testat psihologic

Militarul care ar fi agresat, vineri, o minoră de 13 ani, într-o scară de bloc din Capitală, a fost arestat pentru 30 de zile.

Un militar în vârstă de 38 de ani este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o minoră
Un militar în vârstă de 38 de ani este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o minoră

Un cadru militar, în vârstă de 38 de ani, este cercetat pentru că ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.