Care este stadiul lucrărilor la podul de peste Dunăre și când ar putea fi deschisă prima bucată de de drum | GALERIE FOTO

pod dunare
Facebook/Asociația Pro Infrastructură

O echipă de specialiști din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău a efectuat o vizită de lucru, joi, pe șantierul Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați-Tulcea pentru a verifica stadiul lucrărilor.

În urma vizitei, specialiștii au făcut următoarele constatări:

- a fost finalizată așternerea celui de-al doilea strad de asfalt pe podul suspendat peste Dunăre pe sensul de mers către Tulcea;

- a fost finalizată asfaltarea sensului giratoriu de la km 1+180 Baldovinești, pe malul bărilean;

- s-a așternut stratul de uzură pe primul tronson al drumurilor de legătură;

Citește și
pod
Problemă rezolvată „românește”. Un pod peste o cale ferată este marcat ca având probleme grave dar este deschis circulației
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

- a început montarea parapetului de protecție pe pod pe sensul de mers către Tulcea;

- a început așternerea primului strat de asfalt pe pod pe sensul de circulație Tulcea-Galați;

- continuă lucrările la drumurile de legătură pe toate zonele.

Și Asociația Pro Infrastructură a făcut câteva precizări, săptămâna aceasta, despre pod.

„Vă spuneam în urmă cu două luni că "ar fi posibilă o deschidere la finalul lunii mai, cel târziu în iunie, [dar] cel mai probabil ne vom duce spre sfârșitul verii cu inaugurarea [...] doar pe conexiunea scurtă."

Finalul verii este în continuare un termen perfect fezabil, dar lunile mai și iunie ies din discuție. În cel mai fericit scenariu, dacă nu avem surprize neplăcute și testele merg bine din prima, putem spera că spre sfârșitul lunii iulie vom circula între Calea Galați/DJ221B de pe malul brăilean și DN22 Smârdan/Măcin de pe cel tulcean.

Din păcate pe ciotul Calea Galați-DN2B Centura Brăila antreprenorul (WeBuild) și CNAIR și-au pasat luni întregi responsabilitatea mutării stâlpilor catenarei liniei de cale ferată Brăila-Galați. Așa că pasajul peste CF nu va fi gata decât la toamnă, cel mai devreme. Tot atunci ar trebui să fie inaugurată și conexiunea lungă dintre pod și DN22 lângă Jijila”, a scris Asociația Pro Infrastructură pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pod acoperit de ape, în Vrancea. Cum s-a ajuns aici
Pod acoperit de ape, în Vrancea. Cum s-a ajuns aici

Circulația pe un drum județean din Vrancea a fost oprită după ce un pod provizoriu a fost acoperit de ape.  

Problemă rezolvată „românește”. Un pod peste o cale ferată este marcat ca având probleme grave dar este deschis circulației
Problemă rezolvată „românește”. Un pod peste o cale ferată este marcat ca având probleme grave dar este deschis circulației

Un pod peste o linie de cale ferată din județul Galați este de doi ani semnalat ca având mari probleme.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.