Cât costă o lecție de schi cu un monitor. Mulți dintre instructori nu au atestat și nu sunt autorizați pentru a preda

×
Codul embed a fost copiat

După un început de sezon fără zăpadă a venit și vremea lecțiilor de schi. Copiii au vacanță special pentru a se bucura de sporturile de iarnă, iar instructorii de schi și snowboard abia așteaptă să-i inițieze pe pârtie.

 

Prețul cursurilor nu este însă de neglijat - poate ajunge până la 200 de lei pe oră, iar la acești bani clienții pot ridica pretenții.

Prima ar fi ca monitorii să aibă şi un atestat.

Jandarmii din Azuga au început să-i controleze pe monitorii de schi, să vadă dacă au atestatul necesar ca să predea pe pârtii. Deși câștigă zeci de mii de lei în fiecare iarnă, mulți dintre ei nu au nicio calificare.

Monitor neautorizat și neatestat: „Pe vremea mea nu se făcea atestate”.

Citește și
schi
Peste 200 de copii din toată țara se întrec pe pârtie. Concurs de schi alpin în stațiunea turistică Șuior
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cei care nu au atestat sunt uşor de recunoscut, spun instructorii autorizaţi - abordează oamenii direct pe pârtie, iar lecţiile predate de ei au un preţ mai mic.

Florin Munteanu, monitor atestat: „Puteți auzi termeni ca „descrăcănează-te”, „îndoaie genunchiul în față”, „open băăă”. Imediat îți dai seama”.

Dincolo de preţ, pentru părinţi cântăreşte greu și chimia dintre copil și instructor.

Simona, părinte: Să fie empatic, să se adapteze cerințelor copiilor și cred că să îi aducă bucurie".

Rareori părinții verifică atestatul care dovedește că instructorul știe nu doar să schieze, ci și pedagogie şi regulile de siguranță.

Dan, părinte: „Am mers pe încredere. Avea echipament cu școală de schi. Mai multe nu m-a interesat”.

Andrei Ștefan, fondator Centrul Național de Formare Monitori Ski și Snowboard: „Fără aceste două săptămâni de curs va fi foarte greu și periculos de a preda”.

Școlile de schi oferă o garanție suplimentară, pentru că lucrează doar cu monitori calificați.

R: Cum se întâmplă lucrurile în alte stațiuni din Europa?

Emil Fărcășanu, directorul unei școli de schi din Poiana Brașov: „Probabil dacă sunt câteva somități, nume de care a auzit toată planeta, preferă să își facă școală de schi pentru că numele va vinde".

În România, monitorii preferă să lucreze pe cont propriu

Mihaela Seciu, instructor de schi: „Am văzut că am succes și din punct de vedere financiar este mult mai convenabil. Tarifele încep de la 150 lei pe oră”.

R: Pentru un singur elev?

Mihaela Seciu, instructor de schi:Da”.

R: Dar dacă e un grup de cinci elevi?

Mihaela Seciu, instructor de schi: Se ajunge până la 80-60".

Copil:Pentru că e distractiv”.

R: De Mihaela (monitor) iți place?

Copil:Da”.

R: E un instrcutor bun?

Copil: Da”.

Client:Sunt primele lecții de schi cu antrenor. Sunt mulțumită. Mă lămurește foarte bine".

O regulă nescrisă spune că un instructor poate lucra cu cel mult șase copii sau opt adulți deodată. În toată țara există peste 5.000 de monitori de schi atestați.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Turiștii au ales să-și petreacă weekendul la munte, însă nu au lipsit nici incidentele. Sfaturile salvamontiștilor montani
Turiștii au ales să-și petreacă weekendul la munte, însă nu au lipsit nici incidentele. Sfaturile salvamontiștilor montani

Sezonul de schi s-a bucurat în acest weekend de atenția turiștilor în număr mare. Zăpadă e din belșug și majoritatea pârtiilor sunt deschise.

Peste 200 de copii din toată țara se întrec pe pârtie. Concurs de schi alpin în stațiunea turistică Șuior
Peste 200 de copii din toată țara se întrec pe pârtie. Concurs de schi alpin în stațiunea turistică Șuior

Peste 200 de copii din toată țara se întrec în acest weekend pe pârtiile din stațiunea turistică Șuior, în Maramureș.

 

Deszăpezirea trotuarelor, test pentru administrații. În Poiana Brașov multe trotuare arată mai rău decât pârtiile de schi
Deszăpezirea trotuarelor, test pentru administrații. În Poiana Brașov multe trotuare arată mai rău decât pârtiile de schi

Deszăpezirea trotuarelor, parcărilor și aleilor pietonale este un adevărat test pentru administrațiile orașelor, unde a nins abundent în ultimele zile.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.