Ce a pățit un bărbat din Alba care a închiriat de Crăciun unor bucureșteni o cabană din Apuseni care nu există

×
Codul embed a fost copiat

Două familii din București dornice să se bucure în sfârșit de zăpadă, într-o zonă din Apuseni, au fost păcălite, după ce au închiriat o cabană cu aproape o mie de euro.

Oamenii s-au trezit că pozele postate în anunț sunt fictive și că, în realitate, nu au cazare la munte.

Cei din București au plătit pentru o cabană din Beliș, județul Cluj, printr-un transfer bancar, în contul dat de cel care a postat anunțul în mediul online.

Au început să intre la bănuieli abia în momentul în care le-a fost trimisă o factură, cu doar câteva zile înainte să ajungă în Apuseni. Au căutat firma care ar fi emis factura, iar în acest mod au aflat că au fost păcăliți.

Cum cel care s-a prezentat ca fiind proprietarul unei cabane de vis nu mai răspundea nici la telefon, cele două familii au făcut o plângere în speranța că își vor recupera măcar banii. Intrând pe fir, polițiștii au de urma unui tânăr de 31 de ani din Câmpeni, județul Alba.

Citește și
telefon
Un escroc din Cluj care a înșelat zeci de persoane cu sute de mii de euro a fost reținut. Metoda folosită era foarte simplă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marți acesta a fost reținut pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cei de la Protecția Consumatorului ne recomandă să verificăm foarte bine locaţiile pe care le închiriem, să ne asigurăm că există și în realitate și să căutăm recenzii și poze reale pe site-uri de profil.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vânzătoare păcălite de un escroc prin metoda „șmen”. A scăpat plătind bine o victimă
Vânzătoare păcălite de un escroc prin metoda „șmen”. A scăpat plătind bine o victimă

Atenție când cineva vă cere să-i schimbați bani în bancnote mai mici! Mai multe vânzătoare din țară au fost păcălite de un individ din Capitală prin această metodă numită „șmen”.

Un escroc din Cluj care a înșelat zeci de persoane cu sute de mii de euro a fost reținut. Metoda folosită era foarte simplă
Un escroc din Cluj care a înșelat zeci de persoane cu sute de mii de euro a fost reținut. Metoda folosită era foarte simplă

Tânărul de 35 de ani din județul Cluj care ar fi înșelat zeci de persoane cu sute de mii de euro a fost reținut de către polițiști.

O văduvă din București, înșelată cu 300.000 de euro de un escroc sentimental, care i-a promis un viitor de vis
O văduvă din București, înșelată cu 300.000 de euro de un escroc sentimental, care i-a promis un viitor de vis

O văduvă din București care a încercat să își refacă viața a plătit amarnic pentru naivitatea de care a dat dovadă, deși este trecută de 50 de ani. Cel care i-a promis un viitor de vis, a lăsat-o fără aproape 300.000 de euro!

Se dădea procuror DIICOT, avocat sau preot. Avea girofar la mașină, șofer și oficia înmormântări
Se dădea procuror DIICOT, avocat sau preot. Avea girofar la mașină, șofer și oficia înmormântări

Un tânăr de 35 de ani din Dorohoi a fost condamnat definitiv la peste 6 ani de închisoare pentru înșelăciune, după ce a escrocat un pastor cu 11.500 de euro. Bărbatul se dădea procuror DIICOT, avocat sau preot și oficia chiar și înmormântări.

”Escrocul cu o mie de fețe” racola victimele chiar la intrarea în sediul parchetului. Reţinut când oficia o înmormântare
”Escrocul cu o mie de fețe” racola victimele chiar la intrarea în sediul parchetului. Reţinut când oficia o înmormântare

Un tânăr din Dorohoi, condamnat de 8 ori pentru înșelăciune, a fost arestat după ce a păcălit o persoană cu 56.000 lei, dându-se procuror DIICOT și avocat. Bărbatul poreclit ”escrocul cu o mie de fețe” s-a mai dat ziarist, preot și inspector sanitar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.