Ce s-ar fi întâmplat cu mașina tinerilor morți în accidentul din Iași. Nu mai fusese folosită de un an

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri, de 15 și 21 de ani, au sfârşit într-un accident teribil, iar altul, de 17 e grav rănit. Totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în județul Iași.

Potrivit anchetatorilor, mașina a ieșit de pe drum, a lovit un stâlp și un gard din beton și s-a răsturnat într-un șanț. Nu se știe încă cine era la volan, cert e că niciunul dintre cei trei băieţi nu avea permis. Impactul extrem de violent a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Andrei avea 21 de ani. Se întorsese recent de la muncă, din Germania, şi cu banii strânşi şi-a făcut o stână. Înnopta în maşina veche, primită de la socrul lui, cât timp supraveghea caprele. Autoturismul nu mai rulase, se pare, de cel puţin un an, dar cei trei tineri s-au gândit să-l scoată la o plimbare, noaptea.

Nu se ştie de ce, şoferul a pierdut controlul și a ieşit de pe drum în comuna Alexandru Ioan Cuza, din judeţul Iaşi. A lovit un stâlp şi un gard de beton şi s-a răsturnat într-un şanţ. Maşina a scos scântei înainte de impact, iar poliţiştii iau în calcul explozia unui cauciuc.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: „Două victime erau inconștiente, încarcerate, iar cea de-a treia victimă era conștientă, în stare de şoc, cu diverse fracturi. Cele două victime au fost descarcerate și s-au aplicate manevre de resuscitare. Din nefericire, au fost declarate decedate."

Violeta Șofran, mătușa unei victime: „Cu bănuții cu care a venit din Germania a vrut să își facă și el un viitor aici. A vrut chiar să își cumpere o căsuță.”

Ionel Alexa,, unchiul unei victime: „Un băiat sincer, respectuos. Era și gospodar. Îi plăcea să muncească mult.”

Cel mai mic dintre băieţi, adolescentul de 15 ani care a murit, ar fi fugit de acasă la stana, spune tatăl său.

Ionel Moraru, tatăl unei victime: „I-am spus: “Nu te duce, du-te la școală!”. Într-o plasă și-a laut bagajul și dus a fost.”

Surse din anchetă spun că tinerii ar fi plecat cu mașina noaptea la un bar, cu toate că niciunul dintre ei nu avea permis. Anchetatorii trebuie să stabilească şi cine era la volan. Singurul supravieţuitor se afla internat la chirurgie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.