Ce simbolizează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Preoții oferă credincioșilor ramuri de salcie și finic

×
Codul embed a fost copiat

Mii de oameni au participat la procesiunile de Florii organizate în toată țara, în ajunul marii sărbători a „Intrării Domnului în Ierusalim".  

Preoții s-au rugat pentru pace în lume și au sfințit ramurile de salcie și finic oferite credincioșilor. În București, credincioșii au pornit de la Mănăstirea Radu Vodă, cu flori și ramuri de salcie.

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile, așa cum îi spunem popular, este sărbătoarea cu care se încheie cele 40 de zile ale Postului Paștelui și începe postul din Săptămâna Mare sau Postul Crucii, cum mai este cunoscut în tradițiile vechi.

La pelerinaj participă preoți din toate parohiile din Capitală și mii de credincioși. Țin în mâini ramuri de finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.

Gabriel Cazacu, preot:Ne gândim cu mult[ recunoștință la fiul Lui Dumnezeu, care se pregătește de jerftă și care va intra mâine în cetatea Ierusalimului. Pe mânz, ca semn suprem de smerenie”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procesiunea s-a încheiat pe Dealul Patriarhiei.

În Brăila, peste 1.000 de pelerini au umplut străzile orașului.

Femeie:În amintirea acelor oameni care-l așteptau pe Hristos și noi îl întâmpinăm în mod simbolic, știm că e prezent mereu lângă noi. Chiar mă întrebau „mami, unde e Hristos?”. E mereu cu noi, iar noi îi aducem așa, în semn simbolic, o floricică”.

Și la Iași credincioșii au mers pe străzi.

Femeie:Deosebit de emoționant, mai ales la vârsta mea. Slava lui Dumnezeu. La 91 de ani fără o lună am reușit să vin la această mare sărbătoare”.

Duminică dimineața vor fi slujbe în toate bisericile din tară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.