Chirurg reținut pentru mită. Se ruga să nu fie prins: "Doamne, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori"

×
Codul embed a fost copiat

Un chirurg din Gorj a fost reținut, joi, pentru 24 de ore pentru mai multe infracțiuni de luare de mită.

Conform martorilor denunțători, medicul ar fi refuzat să opereze dacă nu primea bani, indiferent de starea pacientului.

De asemenea, el nu pretindea o anumită sumă, dar era nemulțumit dacă aceasta era mică.

“De pildă, în data de 11.06.2021, medicul N.G., după ce primeşte un plic cu bani de la un bărbat care părăseşte biroul, poartă cu voce tare următorul monolog: ‘… ce făcu… subţire de tot. 4… 5… 6…aaa, bun mă! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai… păi da. Şase. Normal, trebuia să fie 6. Păi da… moşu, doar n-ai vrea moşu… moşu trăieşte… mă aşteptară 6… Mă aşteptară 6!’”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Medicul se ruga să nu fie prins de procurori

 

Citește și
Mită
Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, acuzat că a luat mită între 70 de lei şi 500 de euro
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mai mult, procurorii transmit că medicul era conștient de faptele sale, “dovadă fiind şi o rugăciune pe care acesta o spunea în fiecare zi cu voce tare în cabinetul său: ‘Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, bine lui A…, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori, …!’”.

Procurorii mai spun că pe 09.06.2021, la ora 22:45, medicul N.G. era de gardă și i-a sunat telefonul, "iar din discuţia pe care o poartă rezultă că este chemat la o urgenţă. Acesta iese din birou şi la ora 23:00 revine în cabinet, unde poartă cu voce tare următorul monolog: 'Dacă e speranţă de ceva bănuţi, internez! Dacă nu, nu internez!'".

Joi, în urma perchezițiilor de la cabinetul medicului, procurorii au găsit 71.000 de lei, din care 52.200 lei, restul valută (3.400 euro şi 350 lire sterline). Banii erau depozitaţi într-un dulap din lemn situat în cabinetul medical. Au mai fost găsite şi numeroase alte bunuri, cum ar fi: băuturi alcoolice, cafea, parfumuri și ţigări.

Potrivit declaraţiei de avere, chirurgul are în depozite bancare pestre 1,4 milioane de lei. Mai deţine un apartament, o casă de locuit şi o casă de vacanţă.

În trecut a fost directorul Spitalului judeţean şi a mai avut probleme cu legea.

În 2005 a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi obligat să plătească 80 de mii de lei daune unui pacient după ce l-a anesteziat în locul specialistului. Pacientul a rămas paralizat.

Iar acum 3 ani, o femeie l-a acuzat că a operat-o fără motiv. I-a spus că are o tumoare - dar investigațiile efectuate ulterior au infirmat problema.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Directorul din Ministerul Transporturilor acuzat de luare de mită, arestat pentru 30 de zile
Directorul din Ministerul Transporturilor acuzat de luare de mită, arestat pentru 30 de zile

Tribunalul Constanţa a admis joi propunerea DNA privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Petre Neacşa, directorul Direcţiei economice din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, acuzat că a luat mită 460.000 lei de la un om de afaceri.

Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, acuzat că a luat mită între 70 de lei şi 500 de euro
Fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Suceava, acuzat că a luat mită între 70 de lei şi 500 de euro

Fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava va fi dus joi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.