Cine este bărbatul găsit carbonizat în incineratorul de lângă Ploieşti. A fost filmat momentul în care a intrat în hală

×
Codul embed a fost copiat

Persoana al cărei trup a fost găsit carbonizat în incineratorul de lângă Ploieşti care a fost cuprins de un incendiu puternic, miercuri, a fost identificată ca fiind un angajat al societăţii care operează incineratorul.

Bărbatul a intrat în incinerator ilegal, susţin reprezentanţii firmei, după ce ar fi anunţat că vrea să se sinucidă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a transmis vineri că trupul carbonizat găsit în incineratorul care a fost distrus într-un incendiu pe platforma industrială Brazi, lângă Ploieşti, aparţine unui agajat al societăţii care operează incineratorul.

„În interiorul spaţiului incendiat, poliţiştii au identificat un cadavru carbonizat. Acesta a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova. Ca urmare a cercetărilor şi verificărilor efectuate, au rezultat date că acesta ar fi persoana angajată care a pătruns in cursul nopţii in interiorul societăţii comerciale respective. Se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru distrugere din culpă şi ucidere din culpă”, informează poliţia judeţeană Prahova, potrivit News.ro.

Reprezentanţii Eco Burn SRL, firma care opera incineratorul a cărui activitate era suspendată şi care nu era racordat la utilităţi a transmis, în ziua în care a izbucnit incendiul, că un angaat al firmei a intrat legal în incinerator.

Citește și
incendiu, Brazi, Prahova
Pompierii au găsit oase și un craniu în incendiul de la Brazi. Autorul ar fi suferit din dragoste
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Din declaraţiile paznicului parcului industrial Brazi, un angajat al societăţii Eco Burn a intrat în incinta parcului minţind că îşi lasă bicicleta şi pleacă în cursă cu un şofer. În scurt timp a izbucnit incendiul şi paznicul a telefonat la ISU anunţând incidentul. Menţionăm ca angajatul a pătruns în mod ilegal în incinta parcului industrial Brazi si a societăţii Eco Burn, în afara orelor de program şi fără acordul societăţii. La fața locului a lăsat o bicicletă în scopul inducerii ideii de sinucidere fapt confirmat şi din declaraţiile tatălui său care a precizat organelor abilitate că a fost informat de S.C. că se va sinucide”, transmitea, miercuri, SC Eco Burn.

Camerele de supraveghere arată momentul în care bărbatul se îndreaptă spre hala respectivă.

Un incendiu puternic a distrus incineratorul de deşeuri amplasat lângă Ploieşti. Focul a fost stins după o intervenţie extrem de dificilă, care a durat peste 24 de ore, timp în care s-a produs o mare degajare de fum.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Incendiul de la Brazi. A fost filmat momentul în care bărbatul bănuit se îndreaptă spre hală
Incendiul de la Brazi. A fost filmat momentul în care bărbatul bănuit se îndreaptă spre hală

Anchetatorii au găsit, la Brazi, rămășițele bărbatului bănuit că ar fi provocat incendiul din depozitul de deșeuri. Camerele de supraveghere arată momentul în care bărbatul se îndreaptă spre hala respectivă.

Pompierii au găsit oase și un craniu în incendiul de la Brazi. Autorul ar fi suferit din dragoste
Pompierii au găsit oase și un craniu în incendiul de la Brazi. Autorul ar fi suferit din dragoste

Echipele pompierilor de la ISU Prahova au găsit un cadavru la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi, care a luat foc în noaptea de marți spre miercuri.

Bucureștiul, amenințat de fum toxic după un incendiu provocat de o mână criminală la un incinerator din Prahova
Bucureștiul, amenințat de fum toxic după un incendiu provocat de o mână criminală la un incinerator din Prahova

Este alertă în Prahova, dar și în Capitală, după ce sute de tone de deșeuri periculoase au ars necontrolat în urma unui incendiu violent izbucnit la incineratorul de la Brazi, lângă Ploiești.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.