Cine este femeia misterioasă de la încoronarea regelui Charles al III-lea. A jucat un rol cheie în ceremonie | GALERIE FOTO

Penny Mordaunt la încoronarea regelui charles al III lea
Getty

Spectatorii încoronării regelui Charles al III-lea au sesizat prezența unei femei misterioase care a jucat un rol cheie în ceremonie.  

Este vorba despre Penny Mordaunt, un membru de top al guvernului britanic care a jucat un rol important în timpul încoronării regelui Regatului Unit al Marii Britanii.

Penny Mordaunt, care anul trecut a ratat de două ori șansa de a deveni liderul Partidului Conservator și prim-ministru, a primit de această dată un rol maiestuos.

Ea este cea care a purtat sabia de stat în Westminster Abbey, ca parte a procesiunii pentru încoronarea regelui Carol al III-lea.

Arma, care măsoară 1,5 metri și cântărește 2,5 kilograme, reprezintă autoritatea Regelui și a fost mânuită de Penny Mordaunt, în calitatea de lord președinte al Consiliului privat, un organism de consilieri ai suveranului care include politicieni aleși de rang înalt și ofițeri ceremoniali.

Citește și
kate middleton
Detaliile ținutei de încoronare a prințesei Kate pe care nimeni nu le-a observat. A preluat stilul reginei Elisabeta a II-a
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mordaunt - care este liderul Camerei Comunelor – a fost instruită să țină lama sabiei în unghi drept față de corp în timp ce intră în Westminster Abbey. Procesiunea a fost cronometrată la secundă, iar repetițiile au durat luni de zile.

În timpul slujbei, ea a schimbat sabia de stat, cântărind destul de greu, cu o sabie mai ușoară, de ofrandă, pe care a înmânat-o Regelui ca parte din regalia acestuia. După aceea, conform tardiției, ea „cumpără" sabia înapoi de la Arhiepiscopul de Canterbury.

Sabia datează de la încoronarea regelui George al IV-lea în 1821. Potrivit Royal Trust Collection, obiectul cu bijuterii este încredințat monarhului domnitor la ordinul de a fi "folosit pentru protejarea binelui și pedepsirea răului".

Fiind prima femeie care îndeplinește această funcție în cadrul unei încoronări, Mordaunt a avut șansa de a-și pune propria amprentă asupra acestei ocazii.

Ținuta purtată la încoronare

Penny Mordaunt a declarat pentru Politico că pentru ținuta din cadrul ceremoniei a a vrut „să vină cu ceva care să fie modern și care să dea un semn ferm către moștenirea ocaziei”.

Mordaunt a comandat o rochie cusută cu motivul de ferigă al consiliului privat, care a fost adaptat și „feminizat" de atelierul specializat Hand and Lock.

Aceasta nu a fost prima întâlnire a lui Mordaunt cu ocazii regale de referință. De când a fost numită pentru prima dată, în septembrie anul trecut, de către fostul prim-ministru Liz Truss, ea a prezidat consiliul de aderare la începutul domniei regelui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Buchetul de încoronare al Reginei Consoarte Camilla, depus la Mormântul Soldatului Necunoscut din Londra
Buchetul de încoronare al Reginei Consoarte Camilla, depus la Mormântul Soldatului Necunoscut din Londra

Buchetul de încoronare al Reginei Consoarte Camilla a fost depus la Mormântul Soldatului Necunoscut din Londra, a declarat Familia Regală pe Twitter.

 

Detaliile ținutei de încoronare a prințesei Kate pe care nimeni nu le-a observat. A preluat stilul reginei Elisabeta a II-a
Detaliile ținutei de încoronare a prințesei Kate pe care nimeni nu le-a observat. A preluat stilul reginei Elisabeta a II-a

Alegerea vestimentară a prințesei Kate pentru încoronarea regelui Charles al III-lea a fost spectaculoasă.  

Katty Perry, puțin dezorientată la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea. Glumele făcute de fanii cântăreței
Katty Perry, puțin dezorientată la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea. Glumele făcute de fanii cântăreței

Cântăreaţa americană Katy Perry şi-a liniştit fanii după ce părut că şi-a pierdut locul şi a fost zărită plimbându-se dezorientată pe culoar sâmbătă în Westminster Abbey din Londra, în timpul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea.

 

De ce Joe Biden nu a participat la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea
De ce Joe Biden nu a participat la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea

Joe Biden, care nu a participat, sâmbătă, la încoronarea lui Charles al III-lea, a declarat, vineri, că se va întâlni cu monarhul în iulie, pentru a discuta în special despre mediu.

 

Regele Charles al III-lea, mesaj pentru români înainte de încoronare, prin intermediul Știrilor PRO TV: Nu voi uita niciodată
Regele Charles al III-lea, mesaj pentru români înainte de încoronare, prin intermediul Știrilor PRO TV: Nu voi uita niciodată

Regele Charles al III-lea a transmis, în exclusivitate pentru Știrile PRO TV, un mesaj pentru români înainte de încoronare.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.