Circulaţie feroviară perturbată în staţia CF Dej Călători de pe raza regionalei Cluj, după ruperea unui pantograf

tren cfr

Circulaţia a trei trenuri de călători a fost afectată, duminică dimineaţă, după ce pantograful unui tren s-a rupt, iar pentru remedierea defecțiunii a fost necesară scoaterea de sub tensiune a staţiei de cale ferată Dej.

 

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 04:25, la introducerea pe trenul R 4303 (CFR Călători) a locomotivei, s-a rupt pantograful. În intervalul 04:35 – 05:40, personalul de specialitate al SRCF Cluj a intervenit pentru remediere cu drezina pantograf, fiind necesară scoaterea totală de sub tensiune a staţiei CF Dej Călători. Menţionăm faptul că, în intervalul necesar remedierii, pe relaţia Dej Călători – Dej Triaj, trenurile au circulat dublate cu locomotivă Diesel, pusă la dispoziţie de CFR Călători”, a informat, duminică, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

A fost afectată circulaţia a trei trenuri de călători: R 4303 (cu pantograful locomotivei rupt) a înregistrat o întârziere de 48 minute; R 4372 a înregistrat o întârziere de16 minute; R 4110 a înregistrat o întârziere de 27 minute.

În prezent, în staţia CF Dej Călători, circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune electrică pe fir I Dej Triaj – Dej Călători şi pe liniile 1, 2 şi 3, urmând ca în cel mai scurt timp, într-un interval liber de circulaţie să fie remediat definitiv deranjamentul şi să fie redeschise şi liniile 4, 5, 6 si fir II Dej Călători – Dej Triaj”, anunţă compania.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie în scaun cu rotile a scăpat cu viață după ce a căzut pe șine, iar trenul a trecut peste ea
O femeie în scaun cu rotile a scăpat cu viață după ce a căzut pe șine, iar trenul a trecut peste ea

Un tren a trecut peste o pensionară care a căzut pe şine cu scaunul cu rotile electric şi a scăpat aproape teafără din accident, anunţă poliţia elveţiană, potrivit AFP.

Şase trenuri au înregistrat întârzieri după ce locomotiva unui tren s-a defectat pe raza regionalei Bucureşti
Şase trenuri au înregistrat întârzieri după ce locomotiva unui tren s-a defectat pe raza regionalei Bucureşti

Şase trenuri au înregistrat întârzieri luni dimineaţă după ce locomotiva unui tren s-a defectat pe raza regionalei Bucureşti , anunţă CFR SA.

Incendiu violent în gara din Cluj-Napoca, provocat de un om fără adăpost. Au ars două vagoane dezafectate ale unui tren
Incendiu violent în gara din Cluj-Napoca, provocat de un om fără adăpost. Au ars două vagoane dezafectate ale unui tren

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, în gara din Cluj-Napoca, unde au ars două vagoane dezafectate ale unui tren.

O femeie a fost accidentată mortal de tren în stația Ploiești Sud. Surse: S-ar fi sinucis
O femeie a fost accidentată mortal de tren în stația Ploiești Sud. Surse: S-ar fi sinucis

O femeie de 69 de ani a fost accidentată mortal de tren, vineri după-amiază, evenimentul petrecându-se în Staţia CF Ploieşti Sud, la plecarea trenului din staţie, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Cum se joacă table. Regulament și secrete pentru unul dintre cele mai populare jocuri în România
Cum se joacă table. Regulament și secrete pentru unul dintre cele mai populare jocuri în România

Jocul de table este foarte popular la noi în țară. Acesta poate fi jucat oriunde, fie că vă aflați în tren, fie în scara blocului, sau chiar la o petrecere. Descoperă care este istoria acestui joc, dar și regulile acestuia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.